Într-o lucrare publicată în jurnalul Nature, bio-inginerii de la Scripps Research Institute au anunţat că au introdus cu succes două molecule sintetice în genomul unei bacterii Escherichia coli, care a supravieţuit şi a reprodus noul material genetic, scrie descopera.ro.
Pe lângă nucleotidele naturale adenină, timină, guanină şi citozină, ce formează structura de tip elice-dublă a ADN-ului, bacteria conţinea alţi doi parteneri ce formau o bază azotată, ce au fost denumiţi de către cercetători d5SICS şi dNaM.
Noul material genetic nu pare să fie toxic pentru bacterie, iar acesta rămâne în genomul organismului exclusiv în condiţii de laborator. Într-un mediu natural, moleculele se degradează şi dispar într-o zi sau două. Odată dispărute, bacteria revine la bazele azotate naturale.
VEZI ȘI: Codul genetic al cancerului de esofag a fost descifrat
Experţii afirmă că introducerea acestor materiale sintetice în genomul E. coli este o piatră de hotar.
Cercetarea oferă totodată dovezi în favoarea idei că viaţa poate exista altundeva în univers într-o formă genetică diferită de cea de pe Terra.
„Această reuşită reprezintă prima dată când o celulă vie gestionează un alfabet genetic «extraterestru»", a comentat Steven A. Benner, un cercetător de la Foundation for Applied Molecular Evolution.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto