"Suntem nerăbdători să începem acest parteneriat strategic cu cei de la Blackstone. Infuzia de capital din partea fondului american dublată de o experienţă bogată fac din Blackstone un partener capabil să susţină grupul Superbet să-şi menţină poziţia de lider pe piaţa din România, să continue să-şi majoreze cota de piaţă şi mai ales să-şi poată valorifica oportunităţile de extindere a business-ului atât în Europa Centrală şi de Est, cât şi la nivel global", a declarat Sacha Dragic, co-fondator şi CEO al grupului.
Potrivit sursei citate, alte detalii privind termenii tranzacţiei nu au fost făcute publice.
"Ne bucurăm că putem începe colaborarea cu Sacha Dragic şi cu excelenta echipă de management pe care a format-o la Superbet. Este impresionantă investiţia susţinută a companiei româneşti în operaţiuni multi-channel şi digitale, incluzând aici şi lansarea propriei platforme online de gaming şi pariere, totul făcut la standardele internaţionale ale industriei de profil. Suntem nerăbdători să susţinem traiectoria ascendentă a Superbet al cărei model de creştere se bazează pe extindere internaţională şi pe continuarea investiţiilor în tehnologie", a declarat la rândul său Andrea Valeri, senior managing director în cadrul Blackstone.
Consultantul pe parcursul întregii tranzacţii a fost firma americană Stifel. Consultantul legal pentru Superbet a fost casa de avocatură Herzog, Fox & Neeman, iar pentru Blackstone avocaţii de la Jones Day. Pe partea financiară, cei de la Blackstone au avut drept consultant UBS Investment Bank.
Superbet a fost fondat în 2008 de actualul CEO al Grupului, Sacha Dragic. În 2018, la zece ani de la deschiderea primei agenţii, grupul a raportat o cifră de afaceri de 180 de milioane de euro.
În 2019, Superbet operează o reţea de peste 1.200 de agenţii la nivel naţional şi are peste 3.500 de angajaţi. Este cel mai mare plătitor de taxe şi impozite din industria de profil şi printre cei mai mari contribuabili la bugetul naţional cu cele aproape 57 de milioane de euro plătite în 2018.
În prezent, grupul are în afara României operaţiuni directe în Polonia, dar şi birouri în Austria, Serbia, Croaţia, Malta şi Marea Britanie.
Superbet este prima şi singura companie din industria pariurilor sportive prezentă pe bursa alternativă AeRo, în urma unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 9,6 milioane (2017).
Blackstone este unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, cu active sub administrare de 512 miliarde de dolari, şi operează prin vehiculele sale de investiţii un portofoliu vast şi extrem de diversificat de afaceri, concentrându-se pe sectorul imobiliar, datorii publice, fonduri secundare, credite non-investiţionale etc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales