BISERICA GHEAȚĂ (BÂLEA LAC), finalizată. Când va fi sfințită
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac a fost finalizată în cea mai mare parte, fiind încă necesare câteva lucrări de finisare.

Reprezentantul firmei care deţine Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, Arnold Klingeis, a declarat, miercuri, că Biserica de Gheaţă a fost finalizată, fiind amplasată în imediata apropiere a hotelului.

"În cea mai mare parte biserica este gata, mai sunt necesare lucrări de finisaj. În principal, este vorba de câteva sculpturi care vor fi în cadrul bisericii", a afirmat Arnold Klingeis.

Potrivit acestuia, deşi obiectivul turistic este gata, nu va putea fi vizitat decât după slujba de sfinţire, care va avea loc în 29 ianuarie.

"Se va organiza o slujbă ecumenică de sfinţire a bisericii. Vor fi, ca în fiecare an, circa şase-şapte preoţi de diferite confesiuni care vor participa la eveniment", a spus Arnold Klingeis.

El a precizat că este al nouălea sezon consecutiv în care se construieşte Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac, obiectiv în care au avut loc, în anii anteriori, mai multe cununii şi botezuri, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel