Data publicării:
COVID-19. BILANȚ ANGLIA. Numărul de decese a explodat. Boris Johnson a reacționat
Ultimele date din Anglia l-au făcut pe Boris Johnson să spună că este necesară o testare masivă a populației pentru COVID-19.
Încă 563 de persoane au murit în Anglia, în doar 24 de ore, anunță Sky News. Este cel mai negru bilanț pentru Marea Britanie. Numărul deceselor se ridică la 2.352. Vârsta persoanelor decedate este cuprinsă între 13 și 99 de ani, 20 dintre ei neavând nicio altă problemă de sănătate identificată, inclusiv copilul de 13 ani. Cele mai multe decese sunt în Anglia, 486 în ultimele 24 de ore, 2.137 în total. Scoția a înregistrat 16 decese în ultimele 24 de ore, având 76 înregistrate în total. În Țara Galilor, au murit 98 de persoane, din care 29 în ultimele 24 de ore, iar în Irlanda de Nord au fost înregistrate încă 2 decese, totalul ridicându-se la 30.
Bilanțul l-a determinat pe premierul britanic să spună că ”a fost o zi tristă, tristă, încă 563 de cazuri într-o singură zi. Gândurile noastre merg către familiile tuturor victimelor”. El a adăugat: ”Este crucial ca persoanele care au boala să poată fi testate și să se ia măsurile necesare pentru izolare”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News