Migranţii au sosit la Del Rio, în Texas, după ce au traversat fluviul Rio Grande. De la mai puţini de 2.000 la începutul săptămânii, vineri se adunaseră peste 10.500, conform primarului localităţii, Bruno Lozano, care se aşteaptă la numeroase alte sosiri.
Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a informat, într-un comunicat, că va 'obţine transporturi suplimentare pentru accelerarea ritmului şi mărirea capacităţii zborurilor de expulzări spre Haiti şi alte destinaţii', în următoarele 72 de ore.
Imaginile cu aceşti oameni masaţi sub un pod, în condiţii de caniculă, au împins în ultimele zile opoziţia republicană, dar şi pe unii democraţi, să-i ceară preşedintelui Biden să rezolve urgent situaţia, potrivit Agerpres.
Primarul democrat din Del Rio a decretat stare de urgenţă şi a închis vineri podul pentru circulaţie
Tulburărilor politice şi insecurităţii din Haiti li s-a adăugat în august un seism care a devastat sud-vestul ţării, provocând 2.200 de morţi. Potrivit UNICEF, 650.000 de locuitori, printre care 260.000 de minori, continuă să aibă nevoie de ajutor umanitar de urgenţă.
Poliţia americană de frontieră, CPB, a trimis 400 de agenţi suplimentari pentru a 'creşte supravegherea zonei', a precizat DHS, dezvăluind sâmbătă un plan de a aduce sub control situaţia.
DHS întreprinde deja 'expulzări, precum şi zboruri spre Haiti, Mexic, Ecuador şi în ţările triunghiului nord', Honduras, Salvador şi Guatemala, a precizat instituţia.
Migranții continuă să fie expulzați
'Marea majoritate a migranţilor continuă să fie expulzaţi în baza unei reguli sanitare' adoptate la începutul pandemiei pentru limitarea transmiterii coronavirusului, a precizat DHS.
Joi, un judecător federal a somat însă guvernul să nu mai expulzeze familiile, ceea ce ar putea complica sarcina autorităţilor, confruntate deja cu fluxuri migratorii istorice la graniţa cu Mexic. Vineri, guvernul a contestat în apel decizia.
Peste 1,3 milioane de migranţi au fost reţinuţi la frontiera cu Mexicul după instalarea lui Joe Biden la Casa Albă în ianuarie, cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii.
Opoziţia republicană îl acuză de mai multe luni pe preşedintele Biden că a provocat o 'criză migratorie' prin relaxarea măsurilor predecesorului său republican Donald Trump, care făcuse din lupta contra imigraţiei ilegale un punct principal al politicii sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală