Bebeluş abandonat într-o cutie de carton, găsit într-o casă părăsită
Un bebeluş de trei zile a fost găsit vineri, într-o cutie de carton, într-o casă abandonată din comuna Morunglav, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
Copilul era în viaţă şi era îmbrăcat şi acoperit cu o pătură. Nou-născutul a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţă şi transportat la spital pentru investigaţii.
"Astăzi, 31 ianuarie, am fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că într-o casă abandonată de pe raza comunei Morunglav, judeţul Olt, a fost găsit un bebeluş abandonat. Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Balş s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că un bebeluş, de 3 zile, a fost abandonat într-o cutie din carton. Bebeluşul era în viaţă, îmbrăcat şi învelit cu o pătură. A fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital pentru investigaţii", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.
Naștere neînregistrată
Poliţiştii au identificat-o pe mama copilului, o femeie de 40 de ani, din Morunglav, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea situaţiei de fapt, sub supravegherea prim procurorului din cadrul Parchetului Balş.
Potrivit unor surse judiciare este posibil ca femeia să fi născut fără asistenţă medicală, naşterea nefiind înregistrată. Ea ar fi mers periodic să alăpteze nou-născutul pe care l-a lăsat în casa abandonată. Mama bebeluşului mai are un copil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News