BCR va percepe comision la plata facturilor la ghișee
De la 1 februarie, Banca Comercială Română va percepe comisioane de la persoanele care-şi plătesc facturile la ghişeele băncii cu numerar. Comisionul va fi de 4 lei per plată factură pentru clienţii instituţiei şi 8 lei pentru restul.
"BCR va continua să încurajeze plata facturilor prin echipamente automate în detrimentul plăţilor la ghişeele băncii, recent banca instalând o reţea de 400 de astfel de aparate. Dacă urmărim evoluţia numărului de tranzacţii făcute de clienţi cu ajutorul unui casier şi cele făcute fără ajutorul unui casier, adică de client însuşi prin internet banking, POS, ATM, automate bancare, observăm o creştere de la o medie anuală de 68% în 2011, la 73,5% în 2012, ajungând în decembrie 2012 la aproximativ 76%", a declarat într-un comunicat Bogdan Marin, director executiv Canale Retail din cadrul băncii.
Astfel, reiese că există un apetit tot mai mare al clienţilor BCR pentru operaţiuni cu numerar prin canalele automate (ATM, self service) şi fără numerar prin canalele electronice (POS, internet banking).
Depunerea de numerar în conturile curente proprii efectuate la echipamentele acceptatoare de numerar sau ghişeele băncii este gratuită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News