Preşedintele Traian Băsescu l-a asigurat pe ministrul de externe ucrainean, Konstantin Grişcenko, că în funcţie de implicarea Ucrainei în aprofundarea relaţiilor cu Uniunea Europeană România va acorda susţinere ţării vecine, împărtăşind din propria experienţă în procesele de aderare.
Preşedintele Băsescu l-a primit la Palatul Cotroceni, pe Konstantin Grişcenko, în cadrul convorbirilor oficiale fiind analizate stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale româno-ucrainene, precum şi aspecte ale situaţiei regionale şi internaţionale, informează Agerpres. "Preşedintele Traian Băsescu a exprimat interesul pentru consolidarea încrederii în relaţiile dintre România şi Ucraina, precum şi pentru lărgirea ariei de cooperare cu domenii concrete, asigurându-l pe ministrul Konstantin Grişcenko de întreaga deschidere în acest sens. Totodată, şeful statului a subliniat că, în funcţie de implicarea Ucrainei în aprofundarea relaţiilor cu Uniunea Europeană, România va acorda susţinere ţării vecine, împărtăşind din propria experienţă în procesele de aderare", informează Administraţiei Prezidenţiale.
În contextul discuţiilor privind situaţia la nivel regional, purtate de cei doi oficiali, a fost identificată o convergenţă de poziţii între România şi Ucraina cu privire la statutul provinciei Kosovo, precum şi în privinţa conflictelor îngheţate din zona Mării Negre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă