"Belu Zilber spunea că în România, comunismul poartă pecetea lui I.V. Stalin și pe aceea a lui I.L. Caragiale. Azi, dacă ar fi trăit, ar fi spus că și condamnarea comunismului poartă pecetea lui Ilf și Petrov. Mai ales a lui Petrov.
Sentința, deși în primă instanță, face din Traian Băsescu un colaborator cu acte în regulă al Securității. Dar nu asta șochează. Cred că societatea era pregătită pentru o astfel de sentință. Ce șochează este tăcerea vinovată a celor care i-au închinat ode atâția ani și i-au aplaudat toate ticăloșiile, cu un zel și o slugărnicie de care nu-i credeam capabili pe mulți dintre ei.
Fiecare dintre noi are dreptul să creadă în cine vrea, să admire pe cine vrea. Suntem, încă, o țară liberă. Nu mă aștept din partea adulatorilor lui la o lepădare de Traian Băsescu. Dar la niscaiva regrete mă așteptam. Măcar pentru a dovedi că sunt suficient de puternici încât să-și asume erorile. După liniștea profundă care s-a așternut, o tăcere lașă, este greu de crezut că se va întâmpla așa ceva. Există circumstanțe atenuante pentru unii dintre ei: sunt ocupați, caută un nou 'conducător' pentru alte coordonate istorice. Deși Caragiale ar folosi alt termen despre coordonate. Ceva cu isteria...", a scris Ionuţ Vulpescu pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă