Banciu, despre un îndemn ciudat în pandemie: Noi, mai cârcotași, ne-am gândit așa
Radu Banciu a comentat situația din Islanda, unde locuitorii au fost îndemnați să îmbrățișeze copacii.
„Să mergem într-o lume de basm, în Islanda, singura țară din lume care are umor și practic declină această criză în versuri. Incredibilă inițiativa Islandei. (...) În Islanda li se propune oamenilor să iasă la plimbare în pădure – există și păduri în Islanda, în special în partea de est – și să îmbrățișeze copacii. E adevărat, cu ochii închiși. Închideți ochii, dragi pescari islandezi, și îmbrățișați copacii.
Sigur că noi, mai cârcotași, ne-am gândit: dar dacă vine vreun COVID-19 și îmbrățișează copacul, îl mai și pupă de câteva ori, și după vine următorul la rând, (...) după care vine următorul și îmbrățișează. Uite că n-a fost cazul. La opt decese până acum în Islanda, stau liniștiți, totuși, islandezii, dar de notat acest lucru, această picătură de poezie într-un ocean de acreală.
Astăzi nimeni nu mai are umor. Nimeni nu știe să mai plaseze vreo frază interesantă. Cu toții suntem gheboși, acri, mâniați pe cel de lângă noi, gata să insultăm”, a spus Radu Banciu, joi seară, la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News