'Un aspect important de care trebuie să ţinem cont este acela că eventualele sesizări din partea cetăţenilor nu se fac la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, această linie fiind destinată urgenţelor şi situaţiilor care pun în pericol viaţa, integritatea sau bunurile semenilor. Ne alăturăm demersului legal în vederea responsabilizării cetăţenilor privind promovarea sănătăţii, precum şi a respectului reciproc', se arată într-un comunicat emis, marţi, de ISU Prahova. Principalele instituţii publice locale din judeţ au luat măsuri pentru aplicarea din 16 martie a legii antifumat. Astfel, în Palatul Administrativ din Ploieşti, clădire care este administrată de Consiliul Judeţean Prahova şi în care mai funcţionează Prefectura şi Primăria Ploieşti, au fost amplasate colante cu mesajul 'Fumatul interzis', iar angajaţilor li s-a adus la cunoştinţă faptul că, potrivit legii, nu mai pot fuma în interior.
'Am scos scrumierele metalice, am pus colante cu 'Fumatul interzis', angajaţii au luat la cunoştinţă că nu mai au voie să fumeze în interior, iar un grup de persoane se va ocupa de verificarea respectării acestor măsuri', a declarat, pentru AGERPRES, administratorul public al judeţului, Fabioara Ionescu.
[citeste si]
Potrivit acesteia, se vor face demersuri pentru amenajarea unui loc de fumat în exteriorul clădirii Palatului Administrativ. Directorul Teatrului 'Toma Caragiu', Mihaela Rus, a precizat că la nivelul instituţiei a fost identificat un loc care va fi amenajat special pentru fumat, teatrul dispunând de o curte interioară.
Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun - aşa-numita lege antifumat - a fost publicată în Monitorul Oficial la 1 februarie şi va intra în vigoare la jumătatea lunii martie. Legea interzice fumatul în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui