Ce spune părintele Vasile Ioana de tinerii care au petrecut în cluburi, până în zori, noaptea de Înviere
Părintele Vasile Ioana a vorbit despre tinerii care au petrecut în cluburi noaptea de Înviere.
Părintele Vasile Ioana a transmis un mesaj, pentru Antena 3 CNN, în care a vorbit despre tinerii care, în noaptea de Înviere, au mers în cluburi pentru a se distra.
„Tânărul merge la biserică, spune „Hristos a Înviat“, adică face o mărturisire de credință, după care își manifestă bucuria în alt fel. Dacă se duce acolo cu bucurie, se întâlnește cu prieteni, bea maxim 2-3 shot-uri, e OK, dar dacă bea 20 de shot-uri și mai face și altceva, nu mai e OK.
Totul trebuie să fie cu măsură. Nu e o problemă clubul în sine, ci e o problemă ce faci acolo“, a precizat părintele Vasile Ioana.
Sute de tineri din Capitală au mers la slujba de Înviere, au luat Lumina Sfântă, după care s-au retras în localurile din Centrul Vechi, unde au petrecut până în zorii zilei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News