Auto - F1: Olandezul Max Verstappen a câştigat MP al Germaniei
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat duminică Marele Premiu al Germaniei, a 11-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, fiind urmat pe podium de germanul Sebastian Vettel (Ferrari) şi rusul Daniil Kviat (Toro Rosso), pe circuitul de la Hockenheim, anunţă AFP. 

Favoriţii au avut probleme în această cursă disputată pe ploaie. Liderul Campionatului Mondial, britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), a ocupat doar locul 11, după o ieşire de pe pistă şi un tete-a-queue. Finlandezul Valtteri Bottas (Mercedes) şi monegascul Charles Leclerc (Ferrari) au abandonat în urma unor ieşiri de pe pistă. Pe locul 4 a fost surprinzătorul canadian Lance Stroll (Racing Point).

Al cincilea a fost spaniolul Carlos Sainz Jr, la cea mai bună clasare din acest sezon. Thailandezul Alexander Albon (Toro Rosso-Honda), finlandezul Kimi Raikkonen şi italianul Antonio Giovinazzi (Alfa Romeo), francezul Romain Grosjean şi danezul Kevin Magnussen (Haas) au completat top 10. Verstappen este la a doua victorie în acest sezon, după MP al Austriei. Neobişnuit este faptul că piloţii Mercedes, Hamilton şi Bottas, nu au obţinut puncte la acest MP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel