Data publicării:

ATENȚIE: Cel mai așteptat RĂSPUNS legat de vaccinul anti-COVID-19

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Agerpress
Foto: Agerpress

Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, a explicat, la Antena 3, că vaccinul împotriva COVID-19 nu va fi unul sezonier, deci nu va fi nevoie ca acesta să fie făcut în fiecare an.

„Se estimează că va fi un răspuns imun de lungă durată. Toate persoanele voluntare din aceste studii clinice de fază III vor fi monitorizate timp de 24 de luni. Practic, doi ani de la finalizarea studiului, motiv pentru care vom afla pe parcurs toate aceste date.

Dar, dacă noi vom reuşi să avem o acoperire bună, de circa 60-70% (n.r. din populaţie), va scădea foarte mult circulaţia virusului în populaţia generală şi atunci va apărea o eliminare a virusului şi cel mul vom înregistra cazuri sporadice de aici înainte.

La circa şapte zile după a doua doză de vaccin, se capătă imunitate", a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Va fi nevoie de vaccinare anuală împotriva COVID-19?

„Foarte probabil că nu vom ajunge să avem vaccinare sezonieră, pentru că rata de mutaţii, de mutageneză, a virusului SARS-CoV-2 este mult mai mică decât cea a virusurilor gripale, care se reasortează, se modifică anual", a explicat acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel