"Îmi exprim regretul profund pentru decesul doamnei Vasilica Mihail și transmit condoleanțe familiei îndoliate. În același timp este trist și chiar revoltător că unii oameni, răspunzători pentru însăși situația în care am găsit primăria municipiului, fac din acest tragic eveniment un pretext pentru atacuri și răzbunări ieftine. Cel puțin în cazul lor, până la justiția divină, s-a pronunțat și se va mai pronunța probabil justiția statului român", a transmis Constantin Toma.
Edilul a răspuns astfel atacurilor venite din partea fostei conduceri a primăriei cu privire la moartea Vasilicăi Mihail, șefa Serviciului Control, Inspecţie şi Facilităţi Fiscale Persoane Fizice din cadrul Direcției Economice a Primăriei Buzău.
Deși soțul femeii a zis că acesteia i s-a făcut rău și a ieșit să ia o gură de aer, moment în care ar fi căzut în gol în mod accidental, Constantin Boșcodeală, fostul edil de la Buzău, a făcut imediat o declarație pe post, la o televiziune, și a lăsat să se înțeleagă că vinovat de moartea respectivă este actualul primar.
"Cred că vina este a unui singur om, care, de altfel, se menţine pe poziţie... Nu ştiu de nicio presiune dar ce pot să vă spun e că ştiu că la nivelul municipiului este o stare de tensiune de nedescris datorată noului primar", a declarat Constantin Boșcodeală pentru Focus FM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă