Asistentă speriată că a spart un flacon cu vaccin anti Covid a injectat pacienți cu soluție salină
Mai multe persoane au fost injectate în Germania cu soluţie salină de o asistentă care a dorit să ascundă că a spart un flacon de vaccin anti-COVID-19.
O asistentă medicală este investigată de poliţia germană după ce a injectat şase persoane cu soluţie salină în locul vaccinului anti-COVID-19 pentru a ascunde în acest mod că a spart din greşeală un flacon de vaccin Pfizer-BioNTech, relatează duminică AFP, scrie Agerpres.
Autorităţile le-au cerut celor circa 200 de persoane vaccinate miercuri la un centru de vaccinare al Crucii Roşii germane din landul Saxonia Inferioară să se prezinte de urgenţă pentru teste de anticorpi, pentru a identifica cele şase persoane cărora li s-a injectat numai soluţie salină.
Vaccinul trebuie diluat
Vaccinul Pfizer-BioNTech trebuie diluat cu soluţie salină înainte de a fi administrat. Dar respectiva asistentă a scăpat şi a spart din greşeală un flacon de vaccin. Mai târziu, ea a mărturisit acest lucru unui coleg, care a dat alarma. Femeia a declarat că motivul gestului ei a fost să evite informarea cuiva despre fiola scăpată, afirmă poliţia.
În urma acestui incident, autorităţile locale au introdus regula celor patru ochi pentru a se asigura că în centrul de vaccinare nu se întâmplă ca o persoană să fie singură în timp ce manipulează flacoanele de vaccin.
În Franţa, 140 de persoane venite marţi la vaccinare într-un centru din nord-estul ţării au primit din greşeală o injecţie cu soluţie salină în locul serului Pfizer-BioNTech.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News