Data publicării:

ASE anunță că va reabilita integral Clădirea Mihai Eminescu din Bulevardul Dacia

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

ASE a anunţat că va reabilita clădirea Mihai Eminescu din Bulevardul Dacia, după ce Guvernul României a dat undă verde proiectului. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Guvernul României a aprobat prin act normativ consolidarea, reabilitarea și modernizarea clădirii Mihai Eminescu din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, bd. Dacia nr. 41, sector 1, București. Este un proiect pe care ASE l-a depus încă din anul 2011, având în vedere starea clădirii și a spațiilor de învățământ. Principalii beneficiari ai realizării acestui obiectiv vor fi zeci de generații de studenți și cadre didactice de la cea mai bună universitate economică și de administrație publică din Europa de sud-est.

Obiectivul este inclus în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naționala de Investiții, instituție sub autoritatea Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii și Administrației. Valoarea estimată a investiției este de 132,55 milioane de lei, iar durata de realizare se preconizează a fi de 24 de luni. În numele viitorilor beneficiari ai renovării clădirii Mihai Eminescu, generațiile de studenți și cadre didactice, care își vor desfășura activitatea în condiții de top, conducerea ASE mulțumește domnului Ion Ștefan, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, și doamnei Monica Cristina Anisie, Ministrul Educației și Cercetării, pentru sprijinul susținut pentru aprobarea acestui proiect.", se arată în comunicatul ASE. 

"Calitate superioară pentru procesul didactic"

"În urma reabilitării integrale, clădirea Mihai Eminescu va fi un spațiu de învățământ universitar performant european, sigur, cu amfiteatre, laboratoare și spații conexe dotate cu mobilier și tehnică de calcul ultramoderne, care vor conferi o calitate superioară procesului didactic. Prin obiectivele sale de investiții, proiectul va contribui la creşterea duratei de viață a clădirii și punerea acesteia în siguranță din punct de vedere seismic, conform cu cerințele normativului P100-3/2008, creşterea performanţei energetice a clădirii, scăderea costurilor cu energia termică prin reabilitarea termică a imobilului.

Situată ultracentral, în zona Pieței Romane, clădirea are 7 săli de curs, 11 săli de seminar și 48 de laboratoare.", se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel