Data publicării:
ARIR lansează o colecție de NFT-uri pentru a marca 5 ani de activitate
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) marchează 5 ani de activitate și lansează o colecție de NFT-uri împreună cu companii listate la bursă.
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii - ARIR - lansează prima colecție de NFT-uri (Non-Fungible Tokens) din piața de capital din România împreună cu companii listate la bursă, cu ocazia aniversării a 5 ani de activitate în care a promovat excelența în Relația cu Investitorii.
Proiectul ARIR NFT Aniversar reprezintă deschiderea comunității celor mai mari companii listate la Bursa de Valori București către inovare prin utilizarea tehnologiei blockchain și este realizat în parteneriat cu WebitLabs, o companie activă în domeniul blockchain. Colecția de NFT-uri va fi expusă în cadrul GALA by ARIR din 23 noiembrie, la Palatul Parlamentului, organizată în colaborare cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
”Aniversăm 5 ani de la înființarea ARIR, moment pe care îl marcăm inedit prin lansarea primei colecții de NFT-uri împreună cu companii listate la Bursa de Valori București.
Comunitatea a îmbrățișat ideea proiectului aniversar inovator și am colaborat pentru crearea celor 9 active digitale cu artiști români din întreaga lume, sub coordonarea WebitLabs, o companie cu experiență în acest domeniu.
Ne-am gândit la investitori creionând acest proiect și am creat o punte suplimentară de interacțiune dinspre companiile listate”, a declarat Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR.
Investitorii vor putea deține un NFT al companiei selectate prin participare la tombolă până la 20 noiembrie prin intermediul website-ului www.ir-romania.ro/NFT. Aceștia vor primi NFT-urile în cadrul GALA by ARIR din 23 noiembrie în wallet-ul personal.
”Utilizarea noilor tehnologii este cheie în creșterea accelerată și sigură a companiilor. Ne-a bucurat deschiderea celor mai mari companii din România, listate la bursă, pentru pași în direcția creării de noi sinergii cu următoarea etapă a internetului, Web3, un protocol descentralizat și public bazat pe blockchain.
Ne aflăm în avangarda acestei adopții și felicităm ARIR pentru inițiativa proiectului inovator și aniversarea celor 5 ani de excelență în comunicarea cu investitorii”, susține Cristian Ionuț Avram, CEO WebitLabs.
”Capsula timpului”, primul NFT ARIR
Primul NFT ARIR este de tip Capsula timpului, realizat de Ovidiu - Valeriu Bojor, un artist multidisciplinar stabilit în Barcelona.
Este un proiect simbolic care adună gândurile și contribuțiile membrilor ARIR privind activitatea comunității și viitorul acesteia într-o imagine 3D care ilustrează complexitatea și unitatea comunității, pornind de la logo-ul ARIR.
NFT-ul include un șir de mesaje înscrise în blockchain, care vor servi drept referință pentru activitatea viitoare a organizației și care vor fi dezvăluite în 2028, cu ocazia aniversării a 10 ani de ARIR.
Următoarele NFT-uri ARIR sunt Artă Digitală care ilustrează misiunea a 8 companii membre și rolul lor în economie și piața de capital:
Bursa de Valori București - NFT realizat de Upcrafty
AQUILA - NFT realizat de Șerban Dumitru, Penfire Studio
Antibiotice - NFT realizat de Jump
BRK Financial Group - NFT realizat de Andrei Olariu
Electromagnetica - NFT realizat de Emilia Dumitrescu / Kali Story_
Farmaceutica Remedia - NFT realizat de Nicu P
IMPACT Developer & Contractor - NFT realizat de Dots N’ Bits
Rompetrol - NFT realizat de Adrian Alexandru Gheorghe / archaag.
Fiecare NFT va ilustra valorile și caracteristicile companiei respective, în comunitatea ARIR, transpuse în mediul digital. NFT-urile sunt cea mai nouă direcție în utilizarea tehnologiei blockchain, asigurând autenticitatea și drepturile de proprietate asupra operelor de artă și bunurilor digitale.
Evenimentul aniversar, GALA by ARIR, care va avea loc în data de 23 noiembrie 2023, la Palatul Parlamentului va include pentru a 5-lea an consecutiv o ceremonie de premiere a celor mai bune companii listate și reprezentanților lor, în cadrul a 8 categorii: Cel mai bun CEO; Cel mai bun CFO; Cel mai bun IRO; Cea mai bună companie în IR; Cea mai bună companie în IR – votul investitorilor individuali; Cel mai bun Raport de Sustenabilitate; ”Best Board Design”; Premiul special oferit de Bursa de Valori București.
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii - ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News