Data publicării:

Arheologii au descoperit o cameră intactă în perimetrul palatului lui Nero de la Roma

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Arheologii au descoperit o cameră intactă, în perimetrul ruinelor palatului împăratului roman Nero, ascunsă sub un deal în apropiere de Colosseum, în incinta Forumului roman (piaţa publică), conform unui material publicat luni de Live Science.

Arheologii italieni care au realizat descoperirea au susţinut că această cameră a rămas neatinsă vreme de aproape 2.000 de ani, fiind probabil amenajată între anii 65 - 68 d.Hr. Pe pereţii incintei, numită de arheologi 'Camera Sfinxului', se află desene ale unor creaturi reale sau mitice, printre care şi un sfinx. Desenele murale sunt pictate folosind pigmenţi cu culori vii, în special roşu, verde şi galben şi au rezistat în condiţii bune trecerii a aproape două milenii. Pe pereţii încăperii mai sunt imagini cu centauri, cu semizeul Pan, jumătate om-jumătate ţap, dar şi cu plante decorative precum şi o scenă în care un bărbat înarmat cu o sabie înfruntă o panteră. Conform arheologilor, aşa-numita Cameră a Sfinxului a fost descoperită accidental, în timpul lucrărilor de restaurare a unei camere alăturate.

Tavanul boltit al acestei incinte are 4,5 metri înălţime, iar cea mai mare parte a camerei nu a fost încă degajată de pământ şi sedimente. Nero a început să-şi construiască uriaşul palat, denumit Domus Aurea (casa din aur n.r.) în anul 64 d.Hr., după un devastator incendiu ce a durat 6 zile şi a transformat peste două treimi din Roma în cenuşă. Arheologii încă descoperă noi camere din Domus Aurea, după secole de săpături (ruinele palatului au fost redescoperite mai întâi în secolul XV), ceea ce nu este chiar surprinzător. Palatul lui Nero se întindea peste 4 dintre cele 7 coline celebre ale Romei şi ar fi avut peste 300 de camere.

După sinuciderea lui Nero în anul 68 d.Hr., palatul său a fost jefuit, iar ulterior părţi ale sale au fost acoperite cu pământ şi deasupra au fost ridicate alte construcţii. Una dintre atracţiile majore ale palatului lui Nero, un lac artificial aflat în grădinile din centrul edificiului, a fost acoperit ulterior de Amfiteatrul Flavian - mai cunoscut drept Colosseum - în anul 70 d.Hr.. Instalaţiile folosite pentru a aduce apă în lacul lui Nero au fost apoi utilizate pentru a inunda, ocazional, Colosseumul, în cadrul unor celebre reconstituiri ale unor bătălii navale din timpul jocurilor cu gladiatori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel