Angela Merkel: Da, m-aş vaccina cu vaccinul AstraZeneca
Angela Merkel a declarat, vineri, că este pregătită să comande vaccinul rusesc anti-Covid Sputnik V pentru ţara sa, dacă va fi autorizat de UE, notează Le Figaro.
„În ceea ce priveşte vaccinul rusesc, sunt de părere că orice ser autorizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente ar trebui utilizat în UE”, a spus Angela Merkel la o conferinţă de presă la Berlin. În acest caz, „aş prefera o comandă din partea UE, dar, dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci Germania ar trebui să acţioneze pentru ea însăşi şi asta vom face”, a adăugat Merkel, notează Mediafax.
Angela Merkel s-a declarat, de asemenea, pregătită să fie vaccinată cu AstraZeneca.
„Da, m-aş vaccina cu vaccinul AstraZeneca”, a afirmat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News