Data publicării:

Andrei Plăcintă îl acuză de tentativă de omor pe cel care a tras cu pistolul în mașina lui

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
RAZVAN ANDREI PLACINTA
RAZVAN ANDREI PLACINTA

Andrei Răzvan Plăcintă cere procurorilor Parchetului Capitalei să-l cerceteze pentru tentativă de omor omor pe cel care atras cu pistolul asupra maşinii în care se afla el atunci când s-a produs agresiunea pentru care a fost arestat preventiv.

RAZVAN ANDREI PLACINTA

Andrei Răzvan Plăcintă, fiul senatorului Sorina Plăcintă, a făcut, marţi, o plângere la Parchetul Tribunalului Bucureşti, potrivit unor surse judiciare. Informaţia a fost făcută publică şi de avocaţii acestuia, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, în timpul dezbaterilor privind contestaţia lui Andrei Plăcintă faţă de hotărârea prin care Tribunalul Capitalei a decis arestarea lui preventivă pentru 29 de zile. Apărătorii au spus că plângerea a fost făcută pe numele unei persoane al cărei nume au arătat că nu-l pot furniza, informează MediafaxPotrivit avocaţilor însă, este cert faptul că asupra maşinii tânărului s-a tras cu un pistol, dovadă fiind şi cămăşile de cartuş găsite atât în interiorul maşinii, cât şi un act medical eliberat de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel