Andreea Paul Vass, numită de Boc în comisia de privatizare de la Hidroelectrica
Boc şi-a numit consilierul pe probleme economice, Andreea Paul Vass, membru al comisiei pentru coordonarea procesului de privatizare a companiei Hidroelectrica. Cumnatul Andreei Vass conduce asociaţia brokerilor
Listarea Hidroelectrica a fost decisă de acţionarii companiei, vineri, în AGA, după ce Guvernul a avizat începerea procedurilor de cotare la Bursă a companiei, conform înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Autorităţile române au convenit cu FMI ca procedurile de listare a Hidroelectrica să fie încheiate până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an, urmând ca în primele două luni să să fie angajată o bancă de investiţii care să pregătească operaţiunea.În calitate de membru al comisiei guvernamentale de privatizare Hidroelectrica, consilierul premierului va avea acces prioritar, din timp, la mai multe informaţii legate de listarea companiei şi va aproba, alături de ceilalţi membri ai comitetului, atât prospectul final de ofertă publică anterior depunerii acestuia la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, cât şi preţul de ofertă al acţiunilor nou-emise.
Cumnatul Andreei Paul Vass, Dan Paul, deţine firma de brokeraj Finaco Securities, este preşedinte al Asociaţiei Brokerilor şi membru în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
La firma Finaco Securities a lucrat ca broker şi Cristian Paul, soţul Andreei Paul Vass şi fratele lui Dan Paul. Cristian Paul are acţiuni la mai multe companii listate la Bursa de Valori.
Fondul Proprietatea deţine 19,94% din acţiunile Hidroelectrica şi îşi va putea menţine participaţia dacă va subscrie 2,49% din titlurile emise în cadrul majorării de capital. Hidroelectrica are un capital social de 4,474 miliarde lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News