Data actualizării:
Data publicării:

Ana Birchall: Sănătatea înainte de toate

Autor: Ana Birchall | Categorie: Politica
WhatsApp

 "Sănătate, că-i mai bună decât toate!", aceste cuvinte însoțesc mereu urările de bine ale românilor. Ele surprind însă esența unui mecanism de rezistență în fața tuturor greutăților vieții. Exprimă credința că dacă ești sănătos poți trece peste orice obstacole îți scoate viața în cale și, mai mult decât atât, că sănătatea este fundamentul pe care ne clădim o viață fericită. Dar realitatea ne demonstrează că sănătatea nu este chiar printre principalele noastre preocupări, că problemele zilnice sunt covârșitoare și rareori ne lasă timp să ne îngrijim de noi înșine. În consecință, mâncăm mai prost, facem mai puțină mișcare sau ne intoxicăm corpul și mintea cu lucruri gata preparate la repezeală.

Ne mângâiem cu gândul că n-o să pățim nimic grav, că avem timp mai târziu să ne îngrijim sănătatea, că nu e o urgență, iar în realitate, toate aceste idei nu fac decât să înăbușe sentimentul de revoltă pe care ar trebui să îl avem atunci când în jurul nostru se produc derapaje grave. Unul dintre aceste derapaje este semnalat în ancheta derulată de Cătălin Tolontan și se referă la situația dezinfectanților utilizați în spitalele din întreaga țară. Semnalele trase de Cătălin Tolontan au avut nevoie de ceva timp să ne scoată din starea noastră de inerție. Ba chiar am putea spune că ministrul Sănătății nu s-a dezmorțit complet, din moment ce consideră că este acceptabil ca 5% dintre produsele utilizate pentru dezinfecția spitalelor şi a instrumentarului medical să fie neconforme cu standardele.

Nu, nu este acceptabil, în această situație 5% este același lucru cu 50%. Când vorbim de sănătate, standardul de conformitate nu trebuie să scadă nici o fracțiune sub 100%. Nu înțeleg în ce moment a devenit acceptabil să coborâm standardele? Când s-a transformat sănătatea într-un subiect prea puțin interesant astfel încât să nu ne pese de riscurile la care ne expunem tocmai în locurile în care ar trebui să găsim vindecarea?

După ce tinerii răniți în Colectiv au murit pe capete în spitale ca urmare a infecțiilor și a complicațiilor, după ce o mulțime de bebeluși din Argeș au ajuns în stare gravă în Capitală din cauza unei epidemii prost gestionate, e oare momentul să lăsăm garda jos? Eu reprezint un colegiu rural din Vaslui și pot vorbi ore în șir despre problemele cu care se confruntă această comunitate, cu închiderea spitalelor, lipsa medicilor specialiști și a finanțărilor pentru ca unitățile sanitare să ajungă la nivelul anului 2016. E oare momentul să lăsăm evoluția sistemului sanitar la voia întâmplării?

Nu, din nou nu! Trebuie să ieșim de sub povara grijilor cotidiene și să ne aplecăm cu seriozitate și hotărâre asupra problemelor din sănătate. Să profităm de faptul că ne aflăm în campanie anul acesta și să vorbim tare despre găsirea celor mai bune soluții de reformare a sistemului. Să importăm de la alte state practicile folositoare și să menținem acest subiect deschis și permanent în prim-plan, și după ce se încheie campania electorală. Sănătatea populației nu este o temă de moment, este un punct esențial pe agenda de siguranță națională, ceea ce înseamnă că ne trebuie o strategie eficientă, pe termen lung. Fără o populație sănătoasă nu avem pentru cine gândi alte politici de securitate, de aceea trebuie să punem un accent deosebit pe programele de prevenție și de depistare timpurie, astfel încât numărul cazurilor care ajung în fază acută să se diminueze.

Avem încă în țară medici buni și devotați, care își fac datoria din pasiune. Dar pe termen mediu şi lung, avem nevoie urgentă de proiecte şi de politici care să ducă la normalizarea situaţiei din sănătate. În caz contrar, vom culege furtună. Medicii buni trebuie stimulați să rămână în țară și răsplătiți pentru eforturile și munca lor necontenită prin care ne salvează viețile. În plus, trebuie să le punem la dispoziție instrumente și medicamente moderne prin care munca lor să se ușureze. Dacă doctorii noștri sacrifică o parte din viața lor pentru noi ceilalți, atunci și autoritățile sunt datoare să depună eforturi pentru dotarea și aprovizionarea spitalelor la standardele cele mai înalte. Desigur, este nevoie şi de un control riguros al cheltuielilor, astfel încât banul public să nu fie risipit, aşa cum, din păcate, s-a întâmplat deja de prea multe ori.

Nu în ultimul rând, românii trebuie să înțeleagă că merită cele mai înalte standarde de sănătate, că riscul de a pleca cu afecțiuni în plus din spital nu este acceptabil. O mică parte din reformarea sistemului stă și în puterea noastră, a fiecăruia, de a nu mai trece cu vederea și de a cere ceea ce merităm. Cred că sănătatea, împreună cu dragostea sunt mai bune decât toate. De aceea reformarea sistemului trebuie să înceapă de la ideea că sănătatea e înainte de indiferența autorităților, de interese, de contracte sau de mărunțișurile zilnice. Sănătatea este și trebuie să fie înainte de toate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel