Data publicării:

Amendă City Insurance. Director retras, decizii oficiale

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind sancţionarea cu amendă şi retragerea aprobării directorului general al City Insurance, Dan Odobescu, a fost publicată în Monitorul Oficial. 

Conform Monitorului Oficial, Dan Odobescu a fost sancţionat cu amendă în valoare de 20.000 de lei însă poate formula contestaţie împotriva deciziei ASF la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei. Contestaţia adresată Curţii de Apel Bucureşti nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, executarea măsurii. 

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat neîndeplinirea planului de redresare de către City Insurance şi a decis, printre altele, amendarea directorului general al societăţii şi retragerea autorizaţiei acestuia, potrivit unui comunicat al ASF, remis la începutul acestei luni. 

Potrivit ASF, conducerea societăţii are obligaţia realizării unor măsuri preluate din planul de redresare, la care se mai adaugă acţiuni de restabilire a fondurilor proprii eligibile care să acopere cerinţele de capital minim (MCR) şi de solvabilitate (SCR), prin capitalizarea de către un potenţial investitor. 

De altfe, în 23 martie, ASF anunţa că un investitor privat elveţian, pe nume Max Rossler, va prelua societatea de asigurare City Insurance, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel