Nimeni nu poate contesta unele rezultate bune ale coaliției de guvernare în ceea ce privește efortul de reducere aproape la jumătate a inflației de la data începerii guvernării până în momentul de față, așa cum nu se poate nega nici creșterile pensiilor  sau a salariului minim. Statisticile europene atestă o creștere importantă a PIB pe locuitor ceea ce a determinat trecerea României din acest punct de vedere înaintea unor țări care se situau mai sus. Desigur, sunt încă multe de corectat și de realizat dar pe ansamblu progresul este incontestabil.

Va putea oare acest progres să favorizeze electoral partidele coaliției și pe reprezentanții lor la prezidențiale?

Greu de spus, dar dacă se analizează un exemplu recent, se poate extrage o lecție interesantă pentru politicieni. Este exemplul alegerilor americane unde, paradoxal, rezultatele economice pozitive ale vechii administrații nu au influențat alegerile în favoarea reprezentantului acelei administrații.

Analizele occidentale, comentând înfrângerea taberei democraților, au subliniat paradoxul dintre eșecul ei electoral și istoricul economic destul de măgulitor al președintelui în funcție, Joe Biden.

Strategia lui, bazată pe investiții publice masive, protecționism reorientat pentru a sprijini dezvoltarea industriilor verzi și majorări de taxe, părea să fi dat roade: de la inaugurarea lui Biden, ocuparea forței de muncă a crescut cu 12%, salariul mediu cu 19% și rata șomajului a scăzut. la 4,1%, aproape de minimul istoric. Totul, stopând creșterea prețurilor declanșată de pandemia de Covid și războiul din Ucraina.

Mai mult decât un slogan de campanie, „Bidenomics”, porecla dată acestei politici economice, a marcat o adevărată cotitură ideologică în Statele Unite, odată cu revenirea Statului în prim plan.

Cu toate acestea, doar un sfert dintre cei chestionați de presa CNN după sondajele alegerilor prezidențiale au considerat că situația lor financiară era mai bună decât acum patru ani, ceilalți considerând-o identică în cel mai bun caz, și de foarte multe ori mai proastă.

Dintre alegătorii cu o opinie negativă asupra situației economice, 70% au votat pentru Trump. Ca și în 2016, miliardarul a obținut sprijinul clasei de mijloc, pe care democrații sperau să o recucerească.

Cum să explic acest aparent paradox, între rezultatele macroeconomice bune pentru Joe Biden și dezaprobarea alegătorilor față de tabăra democrată la nivel economic?

Așteptările au fost mari la inaugurarea lui Biden: țara ieșea dintr-o recesiune post-pandemie de Covid-19, redresarea a rămas fragilă și șomajul a atins un vârf de 14,7%. Între 2021 și 2022, Biden a oferit miliarde de dolari în credite fiscale și beneficii gospodăriilor pentru a-și păstra puterea de cumpărare și pentru a susține activitatea economică.

Strategia a funcționat, cu prețul unui deficit public în creștere. Astăzi, datoria federală ajunge la 35,5 trilioane de dolari , sau cu 29% mai mult decât atunci când Biden a ajuns la Casa Albă.

O sumă pe care americanii se tem să fie nevoiți să o restituie, în timp ce inflația i-a determinat să folosească toate economiile acumulate în perioada Covid pentru a-și menține consumul, odată cu sfârșitul ajutoarelor excepționale. 37% dintre gospodării spun că nu ar fi în stare să plătească astăzi o cheltuială neașteptată de 400 de dolari fără a se îndatora.

De ce nu a fost suficient ajutorul public? Probabil pentru că salariile nu au ținut pasul cu inflația. În timpul campaniei, democrații au insistat că creșterile prețurilor s-au încetinit,dar alegătorii nu au uitat întreaga poveste a secvenței inflaționiste.

Într-adevăr, deși inflația crește acum mai lent, este încă departe de deflație  care ar face posibilă anularea creșterilor din trecut. Astfel, anumite cheltuieli restrânse au crescut semnificativ între inaugurarea și înfrângerea lui Biden: + 23% pentru locuințe și hrană , + 13% pentru transport, + 12% pentru educație și + 8% pentru sănătate.

O creștere a prețurilor nu este neapărat o problemă... dacă urmează salariile. Ceea ce nu a fost suficient. Între 2020 și 2023, venitul disponibil înainte de redistribuire a celor 50% dintre americanii cei mai puțin bogați a crescut mai puțin rapid decât cel al întregii populații.

Inflația a erodat puterea de cumpărare. Angajații nu au uitat că au pierdut la cursul de schimb în perioada în care inflația a fost mai mare decât rata de creștere a salariului lor. Luând în considerare inflația și distribuția locurilor de muncă pe sectoare, salariul mediu pe oră a scăzut cu 1,54 USD între 2020 și 2024. 

De ce cifrele bune de ocupare a forței de muncă nu au servit drept scut împotriva inflației? În primul rând, sunt motive economice: negocierile salariale, pentru a se adapta la creșterea prețurilor, durează întotdeauna. Sfârșitul lunii pentru mulți angajați a fost dificil.  Mai trebuie luate în calcul evoluții mai profunde în ceea ce privește structura ocupării forței de muncă. Astfel, cele două texte emblematice ale mandatului lui Joe Biden –  Actul de reducere a inflației (IRA) și Legea CHIPS și Știința – urmau să ofere „locuri de muncă bine plătite”. Dar cele 800.000 de posturi mult așteptate „nu au fost suficiente pentru a compensa milioanele de locuri de muncă pierdute din anii 2000” , Dacă aceste „locuri de muncă bune” lipsesc, este, pentru că măsurile actuale de sprijinire a investițiilor vizează industriile în care productivitatea depinde mai mult de automatizare și de noile tehnologii decât de muncă. Serviciile, în special întreținerea și asistența personală, au rămas forța motrice din spatele celor 16 milioane de locuri de muncă create în patru ani . Cu toate acestea, clasa de mijloc caută să evite aceste profesii mai puțin bine plătite..

Într-o țară în care succesul se obține prin muncă nesiguranța locului de muncă este văzută ca un obstacol în calea progresului social. Această nemulțumire este cu atât mai puternică cu cât ajutorul financiar public este apreciat diferit peste Atlantic față de europeni. 

Conștientă de aceste elemente, tabăra democrată a propus stabilirea unui salariu minim federal de 15 dolari pe oră. Insuficient pentru a preveni alunecarea muncitorilor spre partidul lui Donald Trump.

În concluzie, de ce ”succesul” economic al lui Biden a favorizat succesul adversarului său?

Răspunsul rezidă în descifrarea  esenței și sensului acestui ”succes”.

Unul dintre cei mai citați economiști ai momentului, Dani Rodrik, afirmă că succesul  Bidenomics ”nu a trecut de la general la individual, adică nu a adus rezultatul bun de la nivelul macroeconomic în buzunarul cetățeanului american”.

Una dintre cauze este aceea că prețurile au crescut mai mult decât salariile datorită unei inflații galopante la produsele alimentare și la serviciile de utilitate, în contextul în care perioada Covid a consumat economiile populației iar ”succesul” macroeconomic nu a reușit să reconstituie acele economii.

O altă nereușită a fost incapacitatea de a crea locuri de muncă la nivelul la care s-ar fi atenuat efectul întârzierii aducerii veniturilor la nivelul prețurilor. Ne luând în seamă faptul că volumul investițiilor a favorizat mai mut dezvoltarea ramurilor de progres tehnic și robotizare, programul Biden nu a putut realiza cele 800.000 locuri de muncă promise.

Analiștii apreciază că o Donald Trump a sesizat incapacitatea succesului Bidenomics de a aduce rezultatul economic la cetățeanul american care nu a beneficiat la ”raft” în supermarket de cifrele în creștere ale indicatorilor macroeconomice. Este poate explicația faptului că în discursurile sale, Trump nu a pus  accentul pe situația economiei americane ci pe cea a cetățeanului american.

Cu modestie și păstrând proporțiile, dacă ne-am compara cu economia și politica americană am vedea că și la noi indicatorii macro sunt buni dar românii nu beneficiază de ei.

Oare această situație se va reflecta și la noi în plan electoral?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News