Data publicării:

Ambasadoarea SUA la Bucureşti: Fiinţele umane sunt supuse greşelii şi au memorie scurtă. În prezent, vedem un discurs al urii

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Captură video
Foto: Captură video

Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA în România, spune că în societățile noastre vedem un discurs al urii.

Alegeri prezidentiale 2024

Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, susține că în prezent, vedem un discurs al urii cinic şi iresponsabil în societăţile noastre, discurs care îi ţinteşte şi îi dezumanizează pe cei care sunt diferiţi, transmite Agerpres. Ea a participat, la Ambasada Germaniei, la lansarea Turului de Studiu Elie Wiesel. Kathleen Kavalec a afirmat că Holocaustul este una din "tragediile-cheie ale secolului trecut".

"Ultimii supravieţuitori mor, nu putem să ne permitem să uităm aceste învăţături în urma ororilor", a afirmat ea. De asemenea, a apreciat că studiul istoriei Holocaustului face parte din programa de liceu în România, precum şi demersul de a deschide un muzeu al memoriei Holocaustului.

Kathleen Kavalec: Vedem un discurs al urii cinic şi iresponsabil în societăţile noastre



Kavalec a vorbit despre situaţia actuală.

"Toţi vrem să credem că societăţile noastre democratice au fost imunizate împotriva repetării unui fenomen precum Holocaustul, dar ştim că fiinţele umane sunt supuse greşelii şi au memorie scurtă. În prezent, vedem un discurs al urii cinic şi iresponsabil în societăţile noastre, discurs care îi ţinteşte şi îi dezumanizează pe cei care sunt diferiţi, fie ei evrei sau romi sau persoane LGBTQI+ sau membri ai altor minorităţi. Cei care au un asemenea discurs al urii au mereu scuze şi minimalizează, pretinzând că îşi exercită pur şi simplu dreptul la libera exprimare, dar prin asemenea manifestări banalizează ura şi încurajează violenţa care ştim bine că a creat metastaze, precum un cancer", a susţinut Kavalec.

Ambasadoarea SUA a amintit că înainte de a deveni ambasador al SUA în România a făcut parte din misiunea OSCE din Sarajevo. În acest context, a povestit că a fost la Srebrenica, loc în care au fost masacraţi, în 1995, 8.000 de bărbaţi şi băieţi.

"Am vorbit cu membri ai familiilor victimelor. Mi-au spus cât de şocaţi au fost când foşti vecini şi oameni pe care îi credeau prieteni au ajutat trupele sârbe care i-au masacrat şi cât de repede s-a întâmplat tot. Asta mă face conştientă de cât de fragile pot fi societăţile noastre şi de cum nu putem lua de bune pacea şi cooperarea", a spus diplomatul.

Ambasadorul Germaniei, despre ororile Holocaustului



La rândul său, ambasadorul Germaniei, Peer Gebauer, a vorbit de responsabilitatea ţării sale.

"Când ne gândim la ororile Holocaustului, cu şase milioane de evrei şi toţi cei care au reuşit să supravieţuiască, simţim durere, de fiecare dată. Pentru mine, ca german, se pune mereu întrebarea: 'Cum a fost posibil? Cum a fost posibil că ţara mea, Germania, a făcut aceste crime inimaginabile?'", a spus el.

În ceea ce priveşte programul dedicat tinerilor, el a arătat că este vorba de o călătorie "în locuri unde au avut loc atrocităţi incredibile", dar şi în "locuri ale rezistenţei şi supravieţuirii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel