Data publicării:

Am lucrat în străinătate mulți ani și vreau pensie. Unde depun dosarul? - VIDEO

Autor: Gabriela Ungureanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Am lucrat în străinătate mulți ani și vreau pensie. Unde depun dosarul. Sursa foto: freepik.com
Am lucrat în străinătate mulți ani și vreau pensie. Unde depun dosarul. Sursa foto: freepik.com

Mulți români pleacă să lucreze în străinătate pentru a aduna o suma mai mare de bani și a-și face un rost în România. Majoritatea românilor care se întorc în țară se apropie de vârsta pensionării și, implicit, apare întrebarea: Unde depun dosarul?  

Maria-Luiza Socol-Florescu, director în cadrul Direcției Relații Internaționale la Casa Națională de Pensii Publice, a lămurit, în emisiunea ”Departe de România”, realizată de Gabriel Nuță-Stoica, ce trebuie să facă românii plecați la muncă în străinătate ca să obțină pensia în România. 

În cazul persoanelor care sunt stabilite în străinătate și vor să iasă la pensie, cum aleg Casa Teritorială de Pensii unde să-și depună dosarul? Mai mai simplu spus, unde se adresează ei? 

"Se adresează, cum spuneam, la instituția de la locul de ședere obișnuită. Asta e clar. Am stabilit însă cine instrumentează dosarul de pensie în România? Răspunsul este simplu: polii de competență desemnați, stabiliți la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice. Deci, în cazul unei persoane, care este stabilită în străinătate, nu a mai revenit în România decât în vacanțe sau la rude, lucrează de 20 de ani în străinătate. În cazul acelei persoane, dosarul de pensie, cererea de pensie care se depune la instituția de pensii de la locul ședere  obișnuită trebuie transmisă către Casa Teritorială de Pensii din România, care a fost desemnată pol de competență.  POL de competență înseamnă că, în relația cu instituția de pensii de la Milano, întotdeauna cererea de pensie va fi instrumentată de Casa Județeană de Pensii Suceava. Dau un exemplu. În cazul celor care stau la Madrid, instrumentarea dosarelor de pensie pentru persoanele stabilite la Madrid se efectuează la nivelul Casei Județene de Pensii Cluj. Întotdeauna! Chiar dacă persoana a plecat din România, din București, din Vaslui, din Sibiu. De ce? Pentru ca instituțiile de pensii din străinătate să știe întotdeauna care este instituția competentă unde trebuie transmisă cererea de pensionare", a explicat Maria-Luiza Socol-Florescu, director în cadrul Direcției Relații Internaționale la Casa Națională de Pensii Publice.

"Anterior, aveam un alt criteriu aplicabil, acel al ultimului loc de asigurare din România. Pentru colegii din străinătate acest criteriu era imposibil de înțeles și de aplicat. Nu înțelegeau, nu știau, nu vedeau unde să identifică acest ultim loc de asigurare, nu se prezentau documente de vechime și toate dosarele veneau la centru, la Casa Națională de Pensii Publice. De foarte multe ori, deși făceam demersuri către solicitanții de drepturi de pensie, dumnealor nu ne răspundeau și rămâneam cu dosarele blocate.

Cu atât mai mult cu cât a intervenit schimbul electronic de date între statele membre, iar fluxul de date circulă altfel. Acum totul se întâmplă în timp real. Trebuia găsită o soluție fezabilă, o soluție de eficientizare a acestei determinări, a unei instituții care să instrumenteze dosarul de pensie la anumit moment", a mai adăugat Maria-Luiza Socol-Florescu.

"Am încercat să găsim soluția optimă pentru a nu mai bloca dosarele"

"Ai noștri colegi de la CJP Cluj, atunci când se blochează, comunică cu cei de la Madrid. Se creează relații de colaborare colegială, se cunosc instituțiile mai bine. Dacă o instituție de la Madrid are în special de-a face cu Casa Județeană de Pensii Cluj, se creează relații de colaborare și atunci se eficientizează comunicarea și aplicarea. Din punctul nostru de vedere, lucrurile funcționează mult mai bine prin instituirea acestor poli de competență. E adevărat că sunt solicitanți de dreptul de pensie, stabiliți în străinătate, care nu înțeleg de ce am instituit acest acest pol de competență. Acum, prin elementele pe care le-am abordat în cadrul discuției sper să se înțeleagă de ce. Nu a fost o decizie arbitrară, ci, dimpotrivă, am încercat să găsim soluția optimă pentru a nu mai bloca dosarele, chiar dacă dosarul vine din străinătate, fără documente de vechime în muncă, așa cum se întâmpla anterior și nu știam ce să facem cu el, că nu puteam identifica ultimul loc de asigurare.

Chiar dacă vine, noi știm că instituția competentă din România în instrumentare a dosarului respectiv de pensie este Casa Județeană de Pensii Constanța și acea instituție va întreprinde demersuri pe lângă solicitantul stabilit în străinătate să transmită documentele de vechime", a subliniat Maria-Luiza Socol-Florescu.

"Toate instituțiile de pensii din străinătate știu care este instituția destinatară și acest principiu nu ar trebui să afecteze persoanele stabilite în străinătate. Până la urmă, dacă eu sunt stabilit în străinătate, ce mai contează unde se instrumentează dosarul meu? La Galați, la Suceava sau la Sibiu? Nu contează!  Există mijloace moderne de comunicare. Acum chiar nu este necesar să ne ne mai deplasăm și legiuitorul european a instituit aceste principii de comunicare electronică ", a conchis Maria-Luiza Socol-Florescu, director în cadrul Direcției Relații Internaționale la Casa Națională de Pensii Publice.

Urmărește emisiunea completă:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel