Data actualizării:
Data publicării:

Alina Gorghiu, cu privire la aducerea în țară a lui Dorin Lazăr Maior: Asta este normalitatea într-un stat de drept

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a făcut câteva declarații cu privire la aducerea în țară a lui Dorin Lazăr Maior.

“Nimeni nu e mai presus de lege! 

Fugarul Dorin Lazăr Maior, fost deputat (2000-2004) și fostul președinte al Blocului Național al Revoluționarilor, în scurt timp va fi adus din Italia în România, pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate. 

În noiembrie 2013, acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de șantaj. A fugit și la acel moment din țară, însă a fost prins și a executat pedeapsa, în 2020 fiind eliberat condiționat. 

La data de 19 iulie 2023, acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani și 1.186 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. 


Pe numele lui a a fost emis un mandat european de arestare. 

La data de 28 iulie 2023, Dorin Lazăr Maior a fost prins în Italia, iar, la data de 21.09.2023, Curtea de Apel Roma a dispus predarea sa în România. 

Organele de poliție competente îl vor transporta pe fugar la Penitenciarul Rahova, pentru a începe executarea pedepsei privative de libertate. 

Mulțumesc tuturor autorităților, naționale și străine, care au contribuit la aducerea în țară a lui Dorin Lazăr Maior! Aceasta trebuie să fie normalitatea într-un stat de drept”, a zis Alina Gorghiu.

Fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, Dorin Lazăr Maior a fost condamnat de Tribunalul Braşov pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la această infracţiune, la data faptelor fiind condamnat definitiv în altă cauză.

Dorin Lazăr Maior a fost condamnat definitiv la 11 noiembrie 2013 la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

"După condamnarea sa de către prima instanţă şi înainte de pronunţarea hotărârii definitive, inculpatul a fugit din ţară în Dubai (Emiratele Arabe Unite) pentru a se sustrage de la executarea pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat. Ulterior, prin contactarea unor persoane, precum şi prin intermediul soţiei sale, inculpatul Maior a acţionat pentru identificarea şi contactarea unor persoane cu influenţă în justiţie, fiind dispus să plătească sume importante de bani pentru a obţine anularea, în mod fraudulos, a hotărârii definitive de condamnare la pedeapsa închisorii", se arăta într-un comunicat al DNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel