ALDE și PRO România, STRATEGIE privind criza COVID-19
ALDE și PRO România lansează un proiect privind strategia care ar trebui abordată în contextul actualei crize prin care trecem.
În urma fuziunii dintre cele două partide, ALDE și PRO România vin în fața românilor cu un proiect privind strategia care ar trebui să fie abordată în contextul actualei crize. Iată ce spun aceștia:
„ALDE și PRO România vin în fața românilor cu măsuri concrete pentru a traversa cu bine perioada dificilă în care ne aflăm!
Am văzut cum, în decurs de o săptămână, PNL a prezentat românilor același program electoral sub două titluri diferite. În ambele cazuri, PNL a excelat doar prin festivism, deoarece, în rest, așa zisul program de guvernare propus de PNL nu este decât o înșiruire de populisme prin care încearcă să îi păcălească pe români. Un program în care PNL nu spune nimic despre ce se va întâmpla cu economia, cu deficitul bugetar sau cu veniturile românilor. Un esență, un program din care lipsesc cu desăvârșire măsurile concrete pentru revenirea economică a României.
Numai vești bune, cum s-ar zice, dar nimic despre cum putem scoate țara din criză. Doar e campanie electorală!
În vreme ce PNL se preocupă mai mult de spectacole electorale, ALDE și PRO România, în urma fuziunii dintre cele două partide, vin în fața românilor cu măsuri concrete pentru a traversa cu bine perioada dificilă în care ne aflăm și cu un program de relansare economică post criză. Firmele românești trebuie ajutate! Fiecare cetățean român care câștigă mai puțin de 2000 lei pe lună trebuie ajutat!
Sprijinul Economic de Criză pentru IMM-uri propus în programul PRO România și susținut de reprezentanții ALDE, prevede reduceri de TVA, anularea unor obligații fiscale, ajutor pentru chirii, prorogarea ratelor bancare, redeschiderea afacerilor, acordarea de granturi, eficientizarea IMM Invest.
Oamenii au nevoie de măsuri concrete, nu de fanteziile lui Orban sau Ciolacu, de vorbe goale și promisiuni deșarte. Oamenii au nevoie de un plan realist, de un premier anticriză.
ALDE și PRO România îl propun pentru funcția de premier pe Victor Ponta, cel care a mai scos țara din criză o dată!
#ALDE #PRORomania #fuziune“
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News