Data publicării:
Airbus în România. Când va începe producția de elicoptere
Airbus Helicopters doreşte să creeze în România un lanț de furnizori care să livreze soluţii şi echipamente pentru pentru compania franceză. Reprezentanții Airbus au declarat de asemenea că producția de elicoptere de la Ghimbav va începe imediat ce va exista o comandă ''semnificativă''.
Reprezentanții AIRBUS s-au întâlnit cu conducerile a 70 de firme interesate să furnizeze soluții și echipamente companiei franceze.
"Suntem nerăbdători să începem să producem în România elicopterul H215. Suntem impresionaţi de interesul manifestat de furnizorii români de a lucra cu noi. Credem în capacitatea lor de a livra calitate în condiţii de cost optime şi cu respectarea termenelor şi abia aşteptăm să lucrăm împreună pentru a spori competenţele acestora. Scopul nostru este să dezvoltăm în România un lanţ de aprovizionare care să deservească nu doar elicopterele produse de Airbus Helicopters Industries în România, dar şi reţeaua noastră globală", a spus Serge Durand, director general al Airbus Helicopters Industries.
La întâlnirea cu reprezentanţii Airbus Helicopters au participat 70 de companii, printre care Aerostar, Aeroteh, Romtehnica, IAR, Electromagnetica, Alro Slatina, IMSAT, Turbomecanica, Sonovision România, Siemens.
"Suntem pregătiţi să începem producţia de elicoptere H215 aici, la Braşov, de îndată ce vom avea o comandă semnificativă care să asigure fluxul minim de producţie necesar rodajului industrial", a mai spus Serge Durand.
H215 este un elicopter construit în România, un aparat de zbor robust şi rentabil, potrivit pentru o gamă largă de misiuni precum cele utilitare, operaţiuni ONU de menţinere a păcii, misiuni logistice şi de suport, inclusiv militare (H215 M). Certificat atât de Agenţia Europeană pentru Siguranţa în Aviaţie (EASA) cât şi de Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA), elicopterul H215 este echipat cu cele mai moderne tehnologii, îndeplinind cele mai recente condiţii de siguranţă. În particular, H215 poate zbura sigur în condiţii de vizibilitate degradată datorită pilotului automat în patru axe, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News