Data publicării:

Ai un copil cu IQ-ul peste 130? Cum să-l educi astfel încât să-și atingă potențialul

Autor: Ion Voicu
WhatsApp

Deși țara noastră are un număr semnificativ de copii cu un coeficient de inteligență ridicat, doar 1% dintre copiii superdotați din România își ating potențialul.

"Există o confuzie frecventă între copiii supradotați și cei care obțin rezultate academice excelente. Deși există copii inteligenți și disciplinați, capabili să răspundă eficient la cerințele testelor, nu toți sunt supradotați", explică Simona Ciff.

Un număr semnificativ de copii din România prezintă nativ un coeficient de inteligență care îi încadrează în categoria selectă a celor supradotați din punct de vedere intelectual. Cu toate acestea, doar 1% dintre acești copii își pot dezvolta în întregime potențialul, în principal din cauza lipsei de cunoștințe a părinților și profesorilor cu privire la metodele cele mai adecvate de îndrumare.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat cea de-a VII-a ediție a conferinței WEBDIDACTICA, intitulată „SOS! Am un Copil Supradotat! Ce să Fac?”. În cadrul evenimentului, au fost oferite soluții concrete pentru părinții și profesorii care au recunoscut în copii un potențial intelectual remarcabil și doresc să îi sprijine în dezvoltare.

Educația timpurie, esențială

Principale caracteristicile ale unui copil supradotat sunt un IQ mai mare de 130, performanțe extraodinare obținute la diferite discipline, abilități creative și inovative deosebite, abilități artistice fenomenale, abilități psihomotorii remarcabile, abilități de lider. Psihologul și trainerul Elena Anghel Stănilă a recomandat ca părinții să se adreseze unui psihopedagog specializat, capabil să creeze planuri de învățare personalizate, corespunzătoare potențialului lor.

Elena Stănilă a mai accentuat importanța educației timpurii, explicând că "până la vârsta de 5 ani, rata creării rețelelor de sinapse ale circuitelor neuronale de bază este cea mai mare din întreaga viață. Educația timpurie este, prin urmare, esențială pentru activarea și maximizarea potențialului copilului." Această abordare proactivă și personalizată este crucială pentru a asigura dezvoltarea armonioasă și integrarea socială a copiilor supradotați.

Patru nevoi ale copiilor supradotați

Psihologul Simona Ciff, doctor în Științele Educației, specialist în Inteligență Emoțională, cofondator al Institutului Internațional de Cercetare și Dezvoltare a Inteligenței Emoționale, Fondator al programelor de inteligență emoțională Pașaport pentru Succes, subliniază importanța recunoașterii și diferențierii copiilor supradotați de cei cu performanțe academice înalte, remarcând faptul că excelența în mediul școlar nu este întotdeauna un indicator al supradotării.

Psihologul identifică patru categorii principale de nevoi ale copiilor supradotați: emoționale, mentale, fizice și spirituale. Simona Ciff subliniază că supradotarea poate să se manifeste în moduri diferite, un copil putând să excelleze într-un anumit domeniu, dar să întâmpine dificultăți în altul. "Există copii supradotați care pot să fie geniali în matematică, dar să întâmpine probleme în literatură. Este important să înțelegem că un geniu nu trebuie să excelleze în toate domeniile. Trebuie să identificăm domeniile în care fiecare copil strălucește și să-i oferim suportul necesar pentru a-și dezvolta potențialul în acele arii", afirmă specialistul în inteligență emoțională.

10 principii pentru educația copiilor supradotați

Educația copiilor supradotați reprezintă un domeniu complex și necesită o atenție deosebită. Dr. Tyler Clark, administrator executiv la World Council for Gifted and Talented Children și profesor la universitatea Western Kentucky din SUA, a pus în evidență zece principii esențiale pentru a asigura dezvoltarea optimă a acestor copii:

Formarea Specializată a Educatorilor: Educatorii și profesorii care lucrează cu copii supradotați ar trebui să beneficieze de formare profesională specială pentru a răspunde nevoilor specifice ale acestor copii.

Programul de Studii Personalizat: Fiecare copil supradotat este unic și ar trebui să beneficieze de un program de studii adaptat nevoilor și aptitudinilor sale.

Dezvoltarea Integrală: Educația copiilor supradotați trebuie să acopere toate ariile de dezvoltare, inclusiv cele cognitive, emoționale și sociale.

Identificarea Corectă a Calităților: Profesorii trebuie să dispună de metode și instrumente adecvate pentru a identifica corect diversele talente și abilități ale copiilor supradotați.

Respectarea Diversității: Programele educaționale pentru copiii supradotați trebuie să țină cont de background-ul cultural, etnic, orientarea sexuală și statutul socio-economic al fiecărui copil.

Educația Educatorilor: Profesorii trebuie să fie instruiți în mod corespunzător pentru a identifica și răspunde adecvat nevoilor copiilor supradotați.

Integrarea Socială: Copiii supradotați trebuie integrați în comunitatea școlară pentru a preveni excluderea socială.

Orientarea Profesională și Oportunitățile: Programele pentru copiii supradotați ar trebui să includă direcții de carieră și oportunități pentru a-i motiva și a-i ajuta să-și valorifice potențialul.

Integrarea la Nivel Național: Educația pentru copiii supradotați ar trebui să fie integrată la nivelul politicilor educaționale naționale și să fie monitorizată de autoritățile publice.

Motivarea Educatorilor: Programele pentru copiii supradotați ar trebui să stimuleze și să motiveze educatorii să promoveze și să sprijine dezvoltarea acestor copii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel