Ai peste 65 ani și vrei să mergi să lucrezi pământul la țară? Ce e permis în starea de urgență
Ai peste 65 ani și vrei să mergi să lucrezi pământul la țară? Vrei să te deplasezi acolo, dar nu știi dacă este permis fiind stare de urgență? Iată răspunsul!
Întrebare: Persoanele peste 65 de ani, în calitate de persoane fizice, care au teren în afara orașului pe care îl lucrează pentru consumul propriu (roșii, ceapă, cartofi etc), se pot deplasa până acolo? Singurul document pe care îl poate prezenta este actul de proprietate al casei/terenului.
Răspunsul Grupului de Comunicare Strategică: Conform Ordonanței Militare nr 3. din 24.03.2020 , art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole. Această excepție a fost introdusă, în principal, pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli și al persoanelor care obțin din activitățile agricole unicul sau principalul venit și nu pentru a fi folosită ca pretext pentru a efectua deplasări de către orice persoană care are în proprietate un teren. Reamintim că nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare se sancționează contravențional.
Măsura de a interzice deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare a fost dispusă pentru a preveni răspândirea infecției cu noul coronavirus prin limitarea contactelor cu persoane care ar putea fi infectate, unele fiind asimptomatice.
Pentru efectuarea unei deplasări pentru desfășurarea de activități agricole, este necesară completarea unei declarații pe proprie răspundere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News