Data publicării:

Agent-șef de poliție din Galați, reținut pentru luare de mită. A fost prins în flagrant

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ. Imagine de fsHH de la Pixabay
Foto ilustrativ. Imagine de fsHH de la Pixabay
Un polițist din Galați, agent-șef, a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de luare de mită, după ce a fost prins în flagrant de ofițerii DGA. 

Agentul-șef de poliție a fost prins în flagrant, ieri, de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, în timp ce primea 400 euro pentru a soluționa favorabil un dosar penal de furt.

El a fost reținut pentru 24 de ore și, la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, va fi prezentat în cursul zilei de azi, 24 august 2021, Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă.

'Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au prins în flagrant un polițist, ieri, 23 august 2021, imediat după ce acesta a primit suma de 400 de euro de la o persoană, cu scopul de a soluționa favorabil cercetările în cadrul unui dosar în care persoana era cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de furt', informează DGA Galați.

Polițistul, agent șef, ar fi urmat să indice un alt făptuitor față de care să se continue cercetările 

 

Polițistul, agent șef în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați – Poliția Municipiului Galați – Secția 5 Poliție Galați, avea în instrumentare un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt.

El a pretins și a primit suma de 3.000 de euro în vederea soluționării favorabile a dosarului penal și, nefiind soluționat dosarul, în urma discuțiilor dintre cele două persoane, s-a stabilit o nouă întâlnire.

Astfel, polițistul a acceptat suma de 400 de euro în vederea tergiversării cercetărilor în cadrul dosarului penal, în ideea de a indica un alt făptuitor față de care să se continue cercetările.

Suspectul va fi prezentat pentru propunere de arestare preventivă

Polițistul a fost condus în fața procurorului de caz, iar în cursul zilei de 23 august 2021, i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală dobândită, respectiv cea de suspect, fapta pentru care este cercetat, precum și încadrarea juridică a acesteia, fiind dispusă măsura preventivă a reținerii.

Agentul-șef de poliție va fi prezentat în cursul zilei de astăzi Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă, mai precizează DGA Galați, potrivit Pro Lider FM.

Cercetările continuă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel