Află pentru ce afecțiuni grave poți primii bani din asigurarea de sănătate
Știai că o asigurare îți poate salva viața , contribuind la tratarea afecțiunilor grave?
Cancerul este o boală gravă, care afectează tot mai des oamenii activi. Astfel, una din patru persoane riscă să se îmbolnăvească de cancer până la vârsta de 75 de ani, conform unei previziuni realizate de biroul de statistică al Uniunii Europene, Eurostat, și OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development).
După diagnosticare, majoritatea bolnavilor de cancer încep lupta contracronometru cu boala, de foarte multe ori curabilă, dacă se apelează rapid la un tratament adecvat. Din “arsenalul” pacienților lipsesc însă mijloacele financiare, astfel că asigurarea de viață cu clauză de afectiuni grave este, în acest caz, un aliat de nădejde.
Practic, după încheierea unei asigurări de acest fel, în cazul diagnosticării cu una dintre bolile grave menționate în poliță, asiguratorul contribuie la susținerea financiară a tratamentului și a altor cheltuieli pe care le presupune afecțiunea.
Este vorba despre cancer de mai multe tipuri, de la cel de sân și ovarian, la femei, la cel de prostată, la bărbați. Clauza este valabilă și pentru neoplasmele tiroidiene, cele de corp uterin și trompă uterină, la femei, dar și pentru cancerul testicular sau hemofilia A, la bărbați. De asemenea, pe lista afecțiunilor pentru care se activează clauza se află și o serie de tumori benigne (tiroidiene, ale sânului - fibroadenom, mastoză fibrochistică, ale uterului - fibrom uterin), și alte afecțiuni cu incidență mare în râdul populației masculine active – azoospermia/infertilitatea primară, spondilită anchilozantă sau adenomul de prostată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News