Invenția din Brașov aruncată în FALIMENT. Energie electrică și combustibil produse din GUNOI. Octavian Popa: Identic, ca formulă, cu gazul metan, dar mult mai curat!
Octavian Marius Popa, fostul comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, a explicat cum o afacere care ar fi putut produce mai multă energie decât reactorul de la Cernavodă a fost aruncată în faliment și cum decidenții găsesc "argumente stupide" împotriva tehonologiei folosite.
"Cu tehnologia domnului Costel Frâncu, poluarea este zero. În zona Săcele, la un kilometru de CET Braşov, a făcut o instalaţie care transformă acest gunoi într-un gaz asemănător, ca formulă, cu gazul metan, dar mult mai curat, pentru că tehnologia pe care a inventat-o nu este gazeificarea, ci curăţirea acestui gaz în plasmă de gudroane. El curăță acest gaz de gudroane şi rezultă acest gaz din care se putea produce orice - energie electrică, dar şi combustibil, se poate îmbutelia. Cel mai rentabil ar fi în domeniul producerii de îngrăşăminte", a spus Octavian Marius Popa, la DCNews TV.
"Această afacere a fost aruncată în faliment"
"A existat o monitorizare, există rapoarte ale Agenţiei de Mediu din Braşov. A existat o instalaţie performantă cumpărată din Germania cu 150.000 de euro, care monitoriza toate emisiile în timp real. Pur şi simplu, printr-o procedură birocratică, această afacere a fost aruncată în faliment. S-au închis 12 CET-uri, printre care şi CET Braşov. Aceşti oameni care luaseră bani de la bancă, în baza contractului pe care îl aveau cu CET Braşov, au văzut că rămân fără beneficiari pentru că ei foloseau gazul - pentru o parte mică, foloseau curent electric, pentru nevoi interne şi cealaltă o foloseau pentru încălzirea prin ardere a cazanelor cu apă de la CET Braşov, dar nu exista poluare, întrucât acest gaz era identic ca formulă cu gazul metan, dar era mult mai curat, un gaz de sinteză îmbogăţit cu hidrogen. Când s-a închis CET Braşov, oamenii au rămas fără beneficiari. Aveau datorii la bancă, nu au mai putut să le plătească, banca le-a pus sechestru şi afacerea de peste 30 de milioane de euro a murit. Tehnologia respectivă ar fi trebuit să fie multiplicată, toate depozitele de deşeuri care există înlocuite cu asemenea instalaţii", a mai spus fostul comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu.
"Nu vor să introducă şi alte tehnologii. Dau argumente stupide"
"Deşi toată lumea vorbeşte despre energia verde, despre independența energetică, v-aş putea arăta ultimul răspuns primit de societatea care deţine brevetele de la Agenţia de Protecţia Mediului, în care, în concluzie, le spune că nu le poate da niciun gram de deşeuri de pe teritoriul României pentru că tot acest deşeu trebuie să se ducă obligatoriu la depozitele de deşeuri. Asta e concluzia. Este vorba de planul național de gestiune a deşeurilor care se discută chiar acum.
Oamenii nu vor să introducă şi alte tehnologii. Ei dau nişte argumente care nu sunt valabile şi sunt stupide. Spun că "prin această tehnologie, dumneata produci din deşeuri gaz şi ce faci cu gazul? Îl arzi". Nu este adevărat, nu îl ard. Îl folosesc, eventual, în motoare sau poate nu îl ard deloc, îl folosesc ca materie primă pentru îngrăşăminte. Pe unii dintre oamenii care sunt în conducerea administrativă îi cunosc şi au toate cunoştinţele necesare să înțeleagă bine acest proces şi nu pot să cred că nu au înţeles ceva sau că aceste argumente, dacă ar fi fost aduse de altcineva, nu i-ar fi bufnit râsul", a spus Octavian Marius Popa.
Tehnologia lui Frâncu, peste reactorul de la Cernavodă
"Această tehnologie a fost acreditată de Academia Română, dar, dincolo de toate, ea a funcţionat, a produs, a fost monitorizată de Agenția de Protecţie a Mediului. Scurt! Poluare zero față de orice depozit ecologic existent. (...) O singură instalație pe o asemenea tehnologie care procesează 100.000 de tone în cele 8000 de ore de funcţionare, poate să producă între 16 şi 20 MW pe oră. Cu cantitatea de gunoi menajer din România s-ar fi putut produce peste 1000 de MW pe oră. Ca să avem o mostră de comparaţie, reactorul de la Cernavodă produce 700", a mai spus Octavian Marius Popa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News