Adunarea Generală a ONU denunţă ocuparea Crimeei de către Rusia şi încălcările drepturilor omului
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres
O comisie a Adunării Generale a ONU a adoptat miercuri o rezoluţie care denunţă ocuparea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea ca fiind ilegală şi "condamnă încălcările drepturilor omului şi abuzurile" comise împotriva populaţiei din zonă.

Textul, axat pe situaţia drepturilor omului în Crimeea şi promovat de Ucraina şi unii dintre aliaţii săi, a fost adoptat cu 78 de voturi pentru, 14 împotrivă şi 79 de abţineri, scrie Agerpres.

În rezoluţie, Comisia a treia a Adunării Generale "solicită Federaţiei Ruse să înceteze imediat agresiunea împotriva Ucrainei şi să îşi retragă necondiţionat toate forţele militare de pe teritoriul Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional".

De asemenea, face o serie de apeluri către Moscova cu privire la situaţia din Crimeea, pe care a ocupat-o în 2014 şi ulterior a anexat-o.

Printre altele, organismul ONU solicită măsuri pentru a pune capăt imediat tuturor încălcărilor şi abuzurilor privind drepturile omului, denunţând, de exemplu, detenţiile arbitrare, dispariţiile forţate şi tortura.

Textul de 14 pagini solicită Rusiei să elibereze imediat "cetăţenii ucraineni care au fost reţinuţi ilegal" şi pe cei care au fost transferaţi cu forţa pe teritoriul rus, să respecte libertatea de exprimare, de asociere şi de întrunire paşnică şi să se asigure că populaţia are acces la educaţie în limbile ucraineană şi tătară.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat adoptarea rezoluţiei într-un mesaj pe Twitter, în care a mulţumit ţărilor care "şi-au schimbat opinia" şi au susţinut-o.

Acest război a început cu Crimeea şi se va termina cu Crimeea. Peninsula noastră va fi eliberată, ca toate pământurile ucrainene, a scris el.

Deşi a fost adoptată, rezoluţia votată miercuri a primit mult mai puţin sprijin decât altele pe care Ucraina şi aliaţii săi le-au propus de la începutul invaziei ruseşti, în februarie, care au trecut, în general, cu majorităţi covârşitoare, observă EFE.

Citește și:

Franța se pregătește pentru un mega exercițiu militar fără precedent

În mobilizare vor fi folosite noile vehicule blindate Griffon, tancurile Leclerc, precum și sistemele de apărare sol-aer, avioane de luptă, portavionul Charles de Gaulle și două portavioane amfibii pentru elicoptere.

”Contextul geostrategic justifică acest exercițiu”, a precizat ieri generalul Yves Metayer, comandantul diviziei de angajare a forțelor de la sediul forțelor armate.

"În 2017, revizuirea strategică franceză a descris posibilitatea unui conflict major și necesitatea de a ne pregăti pentru acesta. Este necesar să ne adaptăm pregătirea operațională după mai bine de două decenii de război asimetric împotriva jihadiștilor”, a spus el la o conferință de presă. După cum explică Europa Today, acest exercițiu la scară largă va fi împărțit în două faze.

Între sfârșitul lunii februarie și începutul lunii mai, 2023, 7.000 de soldați vor fi angajați într-o secvență care va include operațiuni navale în Marea Mediterană, o operațiune amfibie și o fază aeriană în sudul Franței. Scopul va fi simularea unei intervenții într-o țară destabilizată de miliții, învecinată cu un stat puternic care orchestrează tulburările și dotată cu arme nucleare.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel