Adriana Săftoiu explică de ce a eșuat omul politic Băsescu
Fost consilier prezidențial, actual purtător de cuvânt al PDL Adriana Săftoiu a vorbit marți seara la Realitatea Tv despre perioada petrecută în funcția de la Cotroceni, oferind și o explicație, ca fost apropiat al președintelui, pentru eșecul acestuia.
Adriana Săftoiu consideră că Traian Băsescu a greșit că și-a asumat multe riscuri și a jucat cartea adversității când a venit la putere, atitudinea asta fiindu-i de folos doar în opoziție. ”Pe Traian Băsescu l-aș fi numit pe viață lider al opoziției”, a precizat fostul consilier prezidențial.
Întrebată cărui fapt se datoarează eșecul lui Traian Băsescu, democrat-liberala a răspuns: ”Pentru că s-a comportat la putere ca in opoziţie. Aveai nevoie să solidarizezi poporul în jurul unui mare proiect. Mi se pare că supărările pe care le are in ultimul timp - şi le manifestă radical - te face să crezi că mai degrabă tinde să spună că ceilalţi sunt vinovaţi sau că n-a fost suficient sprijinit, e greu să spun dacă îşi dă seama sau nu (că a eşuat - n.r)”.
”Risc să fac icter”
Adriana Săftoiu a informat declarațiile publice ale lui Traian Băsescu, care a afirmat că l-a numit direct la SIE pe Claudiu Săftoiu la rugămințile soției sale. ”A fost o uimire pentru mine ca preşedintele a spus ca eu i-am cerut să-l numească pe Claudiu la SIE (...) Dar aşa a inţeles atunci preşedintele să reacţioneze. De ce? Si el singur recunoaşte că are reacţii intempestive când se supără. Avea şi o vorbă: risc să fac icter”, a mai spus Adriana Săftoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News