,,Eu aş numi situaţia chirurgiei cardiovasculare pediatrice din România ca fiind dificilă. În primul rând, există două centre în care se operează în mod constant copii. Este Târgu Mureş pe primul loc. În Cluj, în mod constant, se operează copii. Din păcate, în aceste două centre există un număr limitat de specialişti în chirurgie pediatrică. În Târgu Mureş există doi chirurgi care operează în mod constant copii, iar în Cluj există un chirurg cardiovascular primar care operează în mod constant copii. În ceea ce priveşte posibilitatea de a face intervenţii chirurgicale la copii ca număr, ca finanţare, noi putem spune că în Cluj putem să operăm doi copii pe săptămână. Asta înseamnă undeva la sub 100 de copii anual. Este foarte puţin. Târgu Mureş a efectuat în cursul anului trecut în jur de 150 de intervenţii chirurgicale, ceea ce este iarăşi un număr foarte mic, având în vedere că la nivel de România avem nevoie de 1.500 de intervenţii chirurgicale la copii. S-au făcut şi intervenţii pe cardiologie intervenţională la copii în Cluj - 10, în Târgu Mureş - undeva 100 intervenţii anul trecut', a spus Molnar.
El a amintit că există centre în care se fac astfel de intervenţii, însă sporadic, în Bucureşti la Spitalul 'Marie Curie' şi Spitalul 'Grigore Alexandrescu', dar şi la Iaşi, unde se operează 'un număr limitat' de copii. De asemenea, au mai fost făcute intervenţii de acest fel şi la Sibiu într-un centru privat.
Potrivit acestuia, de-a lungul anilor au fost trimişi medici la specializare în afara ţării, însă mulţi dintre aceştia nu s-au mai întors.
,,Mai sunt centre în Bucureşti, sunt două centre în care se operează copii prin diverse misiuni - la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' şi Spitalul 'Marie Curie', la Iaşi se operează un număr limitat de copii şi cam atât în ceea ce priveşte numărul de intervenţii chirurgicale decontate de Casa de Asigurări. Sigur că în privat s-au mai făcut ceva intervenţii în Sibiu. Ca şi posibilităţi de dezvoltare a chirurgiei cardiace pediatrice în România şi aici suntem destul de deficitari şi limitaţi din cauza faptului că tinerii se îndreaptă greu spre această subramură a chirurgiei cardiace. Este o specialitate dificilă, este o specialitate în care devii chirurg cam după zece ani de practică. Cei pe care i-am trimis din diverse centre în străinătate pentru specializare au cam uitat să vină înapoi, au rămas acolo. Sunt foarte puţini cei care au venit înapoi, poţi să îi numeri pe degetele de la o mână. (...) Suntem într-un moment dificil, de răscruce, în care trebuie să intervenim mai hotărât', a susţinut Molnar.
Acesta a participat joi la deschiderea Congresului de Chirurgie Cardiovasculară East Meets West 2019, organizat de Societatea Română de Chirurgie Cardiovasculară, în parteneriat cu Universitatea 'Lucian Blaga' Sibiu.
Sursa: AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva