Președintele Adrian Bordea urmează să se întâlnească, marți sau miercuri, cu reprezentanți ai ambasadei SUA la București, de data aceasta la sediul instituției pe care o conduce, Consiliul Superior al Magistraturii, spun surse citate de Mediafax.
Însărcinatul cu afaceri al SUA la București, Duane Butcher, va fi unul dintre oficialii SUA care îl vor vizita pe Bordea la CSM, mai spun sursele citate.
Potrivit agendei publicate pe site-ul CSM, Bordea are programate întâlniri, săptămâna viitoare, cu ambasadorul Marii Britanii şi cu cel al Republicii Franceze în România.
Ambele întrevederi vor avea loc la sediul CSM. Astfel, în data de 21 ianuarie, de la ora 12.00, este programată întâlnirea cu Martin Harris, ambasador al Marii Britanii, iar în 20 ianuarie, de la ora 17.00, preşedintele CSM, Adrian Bordea, va discuta cu ambasadorul Republicii Franceze, Philippe Gustin.
Întâlnirea de la sediul ambasadei SUA a avut loc cu o zi înainte ca asistentul secretarului se Stat al SUA, Victoria Nuland, să ajungă la București, într-o vizită oficială care are pe agendă discuții despre “statul de drept”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme