Data publicării:

ADEVERINȚĂ VACCINARE CORONAVIRUS, în format electronic. Există o ”condiție”

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
ADEVERINȚĂ VACCINARE CORONAVIRUS, în format electronic. Există o ”condiție” / Foto Pexels
ADEVERINȚĂ VACCINARE CORONAVIRUS, în format electronic. Există o ”condiție” / Foto Pexels

Adeverința de vaccinare este disponibilă și în format electronic și poate fi descărcată din Registrul electronic național al vaccinărilor. Miercuri, 10 martie, GCS a făcut o precizare importantă legată de persoanele care s-au programat telefonic la vaccinare și nu direct pe platformă.

Adeverința de vaccinare se descarcă direct din Registrul Național al Vaccinărilor (RENV), care conține datele tuturor persoanelor care au fost imunizate, indiferent de metoda de programare. Condiția este ca persoana care solicită acest document să fie vaccinată cu ambele doze”, a precizat, miercuri, GCS.

De unde poate fi descărcată adeverința de vaccinare

 

Adeverința de vaccinare se poate obține accesând linkul adulti.renv.ro, iar utilizatorul trebuie să apese pe butonul „OBȚINEȚI ADEVERINȚA ELECTRONICĂ DE VACCINARE”, după care se va deschide o notă de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, cu care doritorul trebuie să fie de acord, pentru a fi trimis mai departe la pagina de autentificare cu CNP și număr de telefon.

„Orice persoană vaccinată cu două doze poate să intre pe site, citește termenii de utilizare și îi acceptă. În cazul în care îi acceptă, îi apar două ferestre, în una trebuie să introducă CNP-ul, în a doua numărul de telefon. Primește un cod pe telefon. Introduce codul respectiv și obține adeverința de vaccinare pentru CNP-ul pe care l-a introdus”, a spus, marți după-amiază, Florentina Furtunescu din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

ADEVERINȚA POATE FI DESCĂRCATĂ AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel