Data publicării:

Adevărul despre directorul Heinzmann de la Tarom: "Salariu de 14 000 de euro și două-trei ore la birou"

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a spus pentru DCNews că decizia de demitere a fostului director Tarom, Christian Heinzmann a fost o decizie foarte bună pentru companie pentru că gradul de implicare nu era cel scontat. Răzvan Cuc a dezvăluit salariul fostului director și orele petrecute la muncă. 

"În momentul în care am preluat Aviația, m-am uitat la contractul de performanță al directorului Heinzmann. Am văzut că nu își îndeplinise nici un criteriu de indicatori de performanță. Am avut o discuție cu dânsul foarte clară, în care i-am spus că din punctul meu de vedere la 14 000 de euro cât avea salariul pe lună, mie mi s-a părut că a lucrat destul de puțin pentru compania asta națională și automat l-am demis. Bineînțeles că ne-a acționat în instanță și ne judecăm," a spus Ministrul Transporturilor la DCNews Live. 

Ministrul Răzvan Cuc spune că este acoperit din punct de vedere al legii. 

"Din punct de vedere legal, vă spun că nu am nici cea mai mică apăsare și sunt convins că am făcut un lucru extraordinar de bun pentru Tarom. E clar că nu mergea în direcția bună. Nu poți să conduci o companie de anvergura Tarom-ului stând două sau trei ore la birou," a mai spus ministrul Cuc. 

Iată răspunsul complet, de la minutul 46:20:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel