Acuzații între doi lideri ALDE. "Va fi scos cu executor şi cu plângere penală"
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Preşedintele interimar al filialei din Botoşani a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), deputatul Liliana Mincă, va face apel la serviciile unui executor pentru putea intra în spaţiu şi pentru a intra în posesia documentelor partidului pe care fosta conducere refuză să i le pună la dispoziţie.

Mincă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că fostul co-preşedinte al ALDE Botoşani, Gheorghe Iacob, a plecat cu cheile de la sediul partidului, cu facturile şi chitanţele, dar şi cu baza de date a formaţiunii politice.

'Va fi scos de acolo cu executor şi cu plângere penală întrucât a fugit cu chitanţierele şi cu banii din cotizaţii. A fost invitat să predea toată baza de date, chitanţierele, contabilitatea, pentru că nu a raportat nimic la Bucureşti, conform procedurilor legale, din campania electorală de la locale. Vom merge cu executorul şi Poliţia. S-ar putea să doarmă acolo pentru că îşi păzeşte scaunul', a afirmat Mincă.

De altfel, Mincă susţine că a făcut solicitări la conducerea centrală a partidului pentru excluderea fostului co-preşedinte Gheorghe Iacob, dar şi a doi foşti membri în conducerea organizaţiei judeţene, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel