Acordul şi refuzul pacientului în cazuri de urgenţă medicală. Când se transformă tratamentul în malpraxis

"Acceptul pacientului este o noţiune fundamentală, de care trebuie să ţinem seama. Noi, în transplantul de organe, ne-am izbit de asta la acceptul pentru donarea de organe. Aici, unii au spus că oricine în viaţă ar trebui să îşi exprime opţiunea în acest sens, astfel încât familia să nu mai fie pusă în situaţia de a decide ea în locul celui decedat. Unii au şi făcut-o, au lăsat documente în care au spus dacă sunt sau nu de acord cu donarea de organe. Eu personal am primit o scrisoare testamentară de la un om foarte drag, în care spunea că dacă face AVC, refuză categoric să fie tratat, nu resuscitat. Ar fi trebuit să ţin cont. Nu s-a întâmplat aşa, dar de această dorinţă ar fi trebuit să ţin cont. Dacă fiecare şi-ar exprima opţiunile pentru situaţii limită, poate ar fi o soluţie, echipa medicală ar şti care e dorinţa pacientului", a punctat acad. prof. dr. Irinel Popescu la Academia de Sănătate. 

"Vedeţi, şi exemplul pe care l-aţi menţionat trebuie discutat. Avem de-a face cu un refuz al pacientului pentru efectuarea unui act medical într-o anumită situaţie. Dar nu s-au îndeplinit celelalte condiţii legale care să permită medicului să ţină cont de acest refuz. Atât acordul pacientului, cât şi refuzul, spune legea, trebuie să fie informate. Legea spune că înainte să îi ceri acordul pacientului cu privire la un act medical, trebuie să îi oferi un set de informaţii. Iar setul minimal de informaţii care trebuie furnizat pacientului e stabilit tot prin lege. Dacă nu se poate face dovada faptului că, înainte ca pacientul să îşi exprime acordul sau refuzul, i s-au dat toate informaţiile pe care legea le consideră obligatorii, în final rezultatul este nul. Adică a fost un accept sau un refuz neinformat. Pacientul, dacă mai are ocazia, poate spune că dacă i s-ar fi dat toate informaţiile, poate opţiunea era alta. Şi vedem asta la instanţele de judecată din România. Când se pune problema unui acord obţinut de către medic, dar care nu respectă cerinţele legale. Pacientul spune că medicul i-a cerut acordul, el l-a dat, dar dacă i s-ar fi dat toate informaţiile nu ar fi fost de acord. Şi atunci, şi refuzul trebuie să ţină cont de acele cerinţe legale. Nu e vorba de opinii sau recomandări. Sunt norme legale a căror nerespectare duce la atragerea răspunderii juridice", a replicat Conf. univ. dr. Andrei Nanu, de la UMF "Carol Davila" București. 

"Cel care a lăsat această scrisoare testamentară era profesor de medicină. Deci presupun că ideea că nu i s-ar fi dat toate informaţiile ar fi fost exclusă din start. Şi de aici vă pun problema invers. Eu, având această scrisoare, aş fi apreciat că deşi a survenit un AVC sunt şanse de supravieţuire printr-un tratament intensiv adecvat. Ce credeţi că ar fi fost de făcut din punctul meu de vedere?", a mai întrebat prof.dr. Irinel Popescu. 

"Încă o dată, dle profesor, din punct de vedere al legislaţiei aplicabile şi cum este ea interpretată în cazul unui proces de malpraxis vorbim. Acea scrisoare nu are caracteristicile unui refuz sau unui acord al pacientului, aşa cum este reglementat de lege. Deci duce la o vulnerabilitate foarte mare a medicului care ţine cont de ea, în condiţiile în care există şi şanse de supravieţuire. 

Invers, dacă pacientul este informat în legătură cu actul medical şi cu consecinţele refuzului, şi refuză actul medical, atunci acesta nu se mai face, chiar dacă se consideră că pacientul are speranţe. Dacă doriţi mai brutal, se respectă decizia pacientului până la moarte. Nu există o variantă în care medicul poate să acţioneze împotriva dorinţei unui pacient cu discernământ", a concluzionat conf.univ.dr. Andrei Nanu. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News