Data actualizării:
Data publicării:

Accident grav între două microbuze şi un autoturism, în Caraș-Severin. A fost activat PLANUL ROȘU

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Accident grav între două microbuze şi un autoturism, în Caraș-Severin. A fost activat PLANUL ROȘU / Foto: Pixabay
Accident grav între două microbuze şi un autoturism, în Caraș-Severin. A fost activat PLANUL ROȘU / Foto: Pixabay

Un accident grav s-a produs în Caraș-Severin.

Mai multe persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie care a avut loc vineri pe DN6, în zona localităţii Teregova, şi în care au fost implicate două microbuze şi un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.

Potrivit primelor informaţii, două persoane au rămas încarcerate în unul dintre microbuze, din cauza amplorii intervenţiei autorităţile din Caraş-Severin activând Planul Roşu de Intervenţie, relatează Agerpres.

La faţa locului intervin pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, două autospeciale de transport personal şi victime multiple, ajutaţi de un elicopter SMURD, trei ambulanţe SMURD şi şase echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin, a precizat ISU Caraş-Severin.

Traficul rutier în zonă este blocat, iar echipajele de intervenţie acţionează pentru salvarea victimelor şi deblocarea părţii carosabile.

Drumul Morții: Un șofer de 78 de ani, care conducea cu 210 km/h, a provocat un accident cu trei morți

Un bărbat de 78 de ani, care conducea cu 210 km/h, pe E85, a produs ieri un accident mortal. Bărbatul mergea spre București, gonind cu 210 km/h, pe celebrul drum al morții, E85. În dreptul localității Răcăciuni, el a pierdut controlul volanului, într-o curbă la dreapta, și a intrat într-o mașină condusă de o femeie din Neamț. După ce s-a răsturnat, a lovit o altă mașină la volanul căreia era un bărbat de 40 de ani, potrivit IPJ Bacău. Din impactul cu acest autoturism, a fost acroșată încă o mașină condusă de un tânăr de 22 de ani.

Șoferul de 78 de ani și doi pasageri din autovehiculul condus de bărbatul de 40 de ani și-au pierdut viața. Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital. Vezi mai mult AICI.

Titi Aur, AVERTISMENT. Şoseaua pe care ar putea avea loc curând noi accidente foarte grave

 

TIti Aur, pilot de raliuri şi expert în conducere defensivă, trage un semnal de alarmă şi spune că o şosea din preajma Capitalei prezintă un risc mare de accidente

"Undeva la intrare în Baloteşti, pe DN1, pe partea dreaptă se vede Centura, inelul 2. S-a ajuns cu lucrările până la DN1. Între acea zonă şi Ploieşti e un şir continuu de camioane în zilele de lucru. Camioane care se duc spre Ploieşti şi vin dinspre Ploieşti. Dacă mergi în localităţile din acea zonă, o să vezi camioane care merg cu 90 km/h peste tot, inclusiv în localitate, care stau în bara maşinilor din faţă, care merg pe banda a doua şi îi presează pe ceilalţi să meargă mai repede. La volan sunt mulţi şoferi foarte tineri, fără experienţă, care primesc o maşină care încărcată are 40 de tone. 

Acum sunt lucrările în toi, deci este un fenomen necontrolat acum. Este imposibil ca în zilele, săptămânile, lunile următoare să nu auzim de accidente tragice pe zona asta. De ce se întâmplă asta? Pentru că cei de la volan nu conştientizează, pentru că Poliţia nu observă fenomenul şi nu ia măsuri şi pentru că societatea nu înţelege. E un pericol public! Este imposibil să nu auzim de maşini tamponate, accidente, acolo. E nebunie, pur şi simplu!", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel