Data actualizării:
Data publicării:

Aberația Colegiului Medicilor Stomatologi a fost corectată de ministrul Alexandru Rafila. Apel public privind alegerile transparente

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Rafila Foto: Crișan Andreescu
Rafila Foto: Crișan Andreescu

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat că deciziile care i-au nemulțumit pe medicii stomatologi au fost anulate.

Medicii stomatologi au protestat în urmă cu aproape două săptămâni față de deciziile luate de Colegiul Medicilor Stomatologi din România. Aceasta limita dreptul de liberă practică a absolvenților Facultății de Stomatologie. Ulterior, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Alexandru Rafila a anunțat revocarea tuturor măsurilor luate de Colegiul Medicilor Stomatologi care i-au nemulțumit pe cei din sistem.

„Ştiţi bine că a apărut în urmă cu câteva de zile o decizie a Colegiului Medicilor Stomatologi din România care aparent limita drepturile de liberă practică ale absolvenţilor Facultăţii de Stomatologie. Acest lucru s-a întâmplat printr-o decizie care a fost luată fără consultarea Ministerului Sănătăţii, drept care astăzi, la sfârşitul şedinţei extraordinare a conducerii Colegiului Medicilor Stomatologi în România, i-am invitat la sediul ministerului împreună cu reprezentanţii Patronatului din domeniul Stomatologiei“, a spus ministrul Alexandru Rafila, vineri, într-o conferinţă de presă. 

Potrivit ministrului, se va reveni la situația inițială.

„În urma discuţiilor s-au desprins trei concluzii: decizia care a produs nelinişte în rândul medicilor stomatologi a fost anulată de către Colegiul Medicilor Stomatologi şi se revine la situaţia anterioară, respectiv funcţionarea în baza unei alte decizii din anul 2012 în ceea ce priveşte competenţa profesională. Al doilea lucru pe care l-am stabilit a fost ca de acum încolo toate aceste decizii care privesc dreptul de liberă practică şi competenţele pe care le au medicii în general, nu ne referim neapărat la medicii stomatologi, să fie luate de Ministerul Sănătăţii cu avizul Colegiilor Profesional, aşa este normal, se întâmplă, aşa sunt prevederile din Legea 95. Iar cel de-al treilea lucru pe care l-am stabilit, de asemenea în conformitate tot cu prevederile Legii 95, este că Ministerul Sănătăţii se preocupă de legalitatea organizării alegerilor în cadrul Colegilor Profesionale şi în acest sens vom desemna observatori atât la procesul electoral în sine, cât şi la numărătoarea voturilor, care să nu existe niciun fel de dubii referitoare la corectitudinea şi transparenţa procesului de alegeri în colegiile profesionale“, a mai punctat Alexandru Rafila.

Societatea de Stomatologie Estetică din România și asociațiile medicilor stomatologi au transmis un mesaj cu privire la modul în care se vor derula următoarele alegeri pentru structurile de conducere ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România:

APEL PUBLIC: Alegeri Transparente la “Colegiul Medicilor Stomatologi din România”

 

„- SOCIETATEA DE STOMATOLOGIE ESTETICĂ DIN ROMÂNIA (SSER), 

- ASOCIAȚIA MEDICILOR CU PRACTICĂ PRIVATĂ DIN ROMÂNIA (AMSPPR)

- SOCIETATEA MEDICILOR DIN COLECTIVITĂȚILE DE COPII ȘI TINERI, 

- ASOCIAȚIA MEDICILOR STOMATOLOGI DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI, 

- ASOCIAȚIA MEDICILOR STOMATOLOGI GALAȚI,

- PATRONATUL MEDICILOR STOMATOLOGI DIN ROMÂNIA 

Inițiem demersul comun și invităm medicii stomatologi din România să se alăture acțiunii noastre, pentru a garanta respectarea dreptului de a alege și a
fi aleși în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale şi/sau naţionale ale organismului profesional Colegiul Medicilor Stomatologi din România.

La 29 iunie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 591 Decizia nr. 6/2CN/2023 privind organizarea alegerilor membrilor organelor de conducere ale
Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi privind aprobarea Regulamentului electoral al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, care urmează să intre în vigoare la 1 octombrie 2023.

Această decizie, ca  și regulamentul electoral au ajuns să fie adoptate de COLEGIUL MEDICILOR STOMATOLOGI DIN ROMÂNIA în aceeași manieră ca și DECIZIILE 4/2CN/2023 și 5/2CN/2023 care au restrâns dreptul de liberă practică pentru medicii stomatologi, cu o lipsă totală de transparența și fără consultarea corpului profesional. 

Urmare a demersurilor comune și a petiției “Împreună pentru pacienții noștri”, semnată de 8.523 persoane, Ministerul Sănătății a decis să  desemneze observatori în cadrul colegiilor profesionale cu ocazia următoarelor alegeri, manifestându-și astfel preocuparea cu privire la legalitatea și corectitudinea alegerilor. 

Având în vedere îngrijorările legitime față de modul în care se vor derula următoarele alegeri pentru structurile de conducere ale CMSR, susținem următoarele garanții necesare pentru a avea un proces electoral corect și transparent: 

1. Modificarea regulamentului electoral, astfel încât să se permită asociațiilor profesionale, legal constituite, să aibă dreptul de a desemna individual reprezentanți, cu calitatea de observatori, atât la alegerile locale (pentru fiecare județ în parte), cât și la alegerile naționale, pe parcursul întregului proces electoral (inclusiv în cadrul procesului de numărare a voturilor); 

2. Accesul acestor observatori pe parcursul întregului proces de votare (inclusiv în cadrul procesului de numărare a voturilor)
la următoarele alegeri ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR); 

3. Supravegherea audio și video a procesului de numărare a voturilor. 

Cei peste 20 de mii de medici stomatologi din România merită să beneficieze de o reprezentare corectă, deschisă a intereselor lor legitime“, au transmis asociațiile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel