Data publicării:

67% din angajaţii sistemului medical s-au vaccinat. Gheorghiță: La final vor fi 85%

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Până acum s-au vaccinat împotriva Covid peste 67% dintre angajaţii sistemului medical, spune coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a declarat, vineri seară, la Digi24, că până în 14 ianuarie erau vaccinate 167.000 de persoane din cadrul sistemului de sănătate, din 250.000, ceea ce reprezintă 67,5 %, scrie Mediafax. 

Mai sunt programați 42.000 de angajaţi ai sistemului medical, astfel că se va ajunge la 85% de persoane vaccinate din prima etapă.

„Este o rată mulțumitoare, mai mult decât ne așteptam. Reprezintă un mesaj de încredere”, a declarat Gheorghiţă.

Mai multe doze de vaccin

Totodată, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 a afirmat că se estimează ca în al doilea trimestru, poate sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie, numărul de doze să fie „considerabil mai mare decât se estima”, pentru că la nivelul Comisiei Europene au crescut dozele contractate: „România și-a asigurat 20 de milioane de doze doar de la Pfizer până în septembrie, asta înseamnă 10 milioane de persoane vaccinate până în septembrie”.

În cele câteva ore în care a funcționat, vineri, platforma de programare, s-au programat aproximativ 90.000 de persoane programate, a spus medicul, după ce a primit date proaspete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel