Șoferii vor avea o nouă surpriză din partea Poliției. Vezi despre ce este vorba
Codul rutier se va modifica din nou. Potrivit unei propuneri, lansată vineri în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, șoferii amendaţi care nu fac dovada achitării valoarii sancţiunii, în termen de 90 de zile, vor avea permisele suspendate. Sancţiunea ar urma să fie aplicată până când şoferul face dovada achitării amenzii.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG) pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul rutier, n.r.) a fost postat, vineri, spre consultare, pe site-ul MAI, cei interesaţi putând să-şi exprime punctul de vedere sau să facă sugestii vizavi de modificările propuse, în termen de zece zile.
Proiectul prevede introducerea sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligaţiei de a achita amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege.
"Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule intervine de drept în situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai sau, după caz, proprietarul vehiculului ori deţinătorul mandatat nu face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă (OUG nr. 195/2002, n.r.), în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal", se arată în proiect.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a carei rază de competenţă a fost constatată fapta.
Însă, plata amenzii nu va fi suspendată prin contestarea sancţiunii, decât în situaţia în care instanţa de judecată, la cererea contravenientului, dispune suspendarea până la emiterea unei hotărâri definitive şi irevocabile, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente", se arată în proiectul de OUG. "Cererea de suspendare se va judeca de urgenţă, cu citarea părţilor", potrivit proiectului de act normativ.
Dacă, pe lângă amendă, contravenientul a fost sancţionat şi cu suspendarea dreptului de a conduce, prin contestarea în instanţă, executarea acestei sancţiuni complementare va fi suspendată până la emiterea unei hotărâri definitive şi irevocabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News