Data actualizării: 25.09.2018 15:15
Data publicării: 09.08.2018 07:38

1918. Ferdinand compară Facerea României Mari cu luptele lui Hercule

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Arhiva

Regele Ferdinand I și Regina Maria

Material realizat prin programul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

În numărul 133 din Telegraful Roman din 27 Noemvrie ( 10 Decembrie 1918) editat la Siibiu, este publicat pe pria pagină discursul Majestății Sale Regele Ferdinand I – „la ospățul intrării în Capitală”. Entuziasmul din cuvântul regelui român este dătător de energie și acum, după o sută de ani, mai ales că în el se vorbește în mod sincer despre bărbăție și conștiință ca importante valori ale ființei umane.

„Azi Mama România poate strânge pe toți copiii la sânul ei. Basarabia și Bucovina, cele două fiice răpite, s’au întors una după alta în casa părintească, iar Ardealul, frumosul leagăn al poporului român, de unde au descălecat întâii Voevozi ai Țărilor românești, au votat azi la Alba Iulia unirea cu Regatul Român” spune Ferdinand în cuvântul său.

Lipsit de limbaj de lemn, acest discurs unic prin momentul pe care îl îmbracă prin cuvintele sale ne pune pe gânduri și ne îndeamnă să reflectăm sau chiar de a încerca exercițiul de a-l citi cu voce tare pentru înșine, pentru un prieten ori coleg sau chiar pentru copiii noștri. Dacă nu în întregime, măcar ultimul fragment.

(w670)

„Discursul M.S. Regelui Ferdinand I la ospățul intrării în Capitală

Per aspera ad astra glăsuiește o veche deviză ce cu drept cuvânt se potrivește cu vremurile din urmă. Au trecut doi ani de când, copleșiți de forțe mult superioare, am fost siliți să părăsim capitala țării și o mare și bogată parte a teritoriului nostru în mâinile unui vrăjmaș care a vrut să ne pedepsească pentrucă am tras sabia împotriva lui, împinși de un ideal care nu putea fi înfăptuit decât prin luptă și prin sânge.

Am trăit în acest răstimp clipe de mare mulțumire sufletească, când vitejii noști ostași au ținut piept unui vrăjmaș puternic și trufaș, când pe munții Moldovei și pe malul Siretului au învățat pe oștirile teutone că pe aici nu se trece. Rămași singuri în urma evenimentelor dela vecinul nostru, am fost siliți și noi să ne supunem pentru un timp unei forțe mai tari și a urmat o epocă de durere, de suferințe și de chinuri sufletești pentru Mine și pentru poporul Meu. In aceste timpuri am avut o mângâiere din cele mai duioase care M’a susținut și a oțelit inima și mintea Mea, spre a fi mereu credincios hotărârii ce luasem în August 1916, că nu voi înceta de a mă împotrivi unei situații impuse până ce nu vom căpăta ce era dreptul nostru sfânt, ce era înscris în cartea neamului acestuia iubit de Dumnezeu. Mângâierea aceasta și totodată un îndemn tare, era iubirea poporului meu și credința ce împreună cu Mine însuflețea marea massă a supușilor Mei iubiți în dreptatea cauzei noastre, credință mai tare ca orce vrăjmaș și care biruiește toate obstacolele și deschide ușa unui viitor mai bun.

Prin luptele crâncene, prin vitejia ostașului român, armata a binemeritat de la patrie prin demnitatea lui în zile de grea încercare, prin încrederea în viitorul țării, poporul Meu a câștigat stima lumii întregi, iar pentru Mine și pentru Casa Mea a isvorât din bucuria și din suferințele împărtășite în comun, o legătură care ni-a unit sufletul cu sufletul supușilor Mei, cum mai tare nu se poate închipui.

In aceste momente am înțeles inima poporului român, am cunoscut puterea lui de rezistență și toate însușirile lui cari i au permis să-și păstreze naționalitatea în cursul veacurilor cu toate vremurile grele ce soarta îi rezervase. In aceste momente am câștigat convingerea, că talpa țării, țăranul român și toți aceia cari muncesc și cari cu brațul și sângele lor apărau pământul strămoșesc cu vitejia strămoșească merită o solicitudine deosebită și că împroprietărirea țăranului este răsplată bine meritată pentru jertfele ce a depus pe altarul țării.

Când am luat moștenirea întemeietorului României moderne am făgăduit înaintea reprezentanților Națiunii că voi fi bun român. Cred că m’am ținut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar strălucită este răsplata, și astăzi pot spune cu fruntea senină: față de Dumnezeu și față de poporul meu am conștiința curată.

Per aspera ad astra. După zilele negre de restriște, după luni de grele încercări, a răsărit soarele asupra zilei de bucurie, când puteam culege roadele încrederii noastre prin noi înșine și în trăinicia Neamului Românesc.

Ceea ce strămoșii au visat, ideea pentru care generațiile trecute au suferit și au lucrat, idealul pentru care toată suflarea românească a nădăjduit, iar ostașii noștri și-au vărsat sângele, azi a devenit fapt împlinit. Azi Mama România poate strânge pe toți copiii la sânul ei. Basarabia și Bucovina, cele două fiice răpite, s’au întors una după alta în casa părintească, iar Ardealul, frumosul leagăn al poporului român, de unde au descălecat întâii Voevozi ai Țărilor românești, au votat azi la Alba Iulia unirea cu Regatul Român. Salutând printre noi pe solii din țările românești care ni au adus din partea fraților lor aceste bune vestiri, să-Mi fie îngăduit să aduc prinosul Meu de adâncă și nepieritoare recunoștință poporului Meu și tuturor bărbaților cu iubire de neam cari cu patriotismul lor cald, cu sfatul lor chibzuit, cu voința lor nestrămutată M’au ajutat pe mine și pe Țară să putem înfăptui visul nostru secular.

Să unim deci sufletele noastre, să unim toate puterile noastre, închinând toate energiile binelui obștesc, ca să putem face față unui viitor strălucit, care se deschide înaintea privirilor noastre, întemeiat pe baze sănătoase și democratice. Binecuvântarea generațiunilor viitoare va fi răsplata noastră nepieritoare.

Și acum, în această zi măreață, să unim glasurile noastre și să strigăm din adâncurile sufletului: Trăiască scumpa noastră Românie întregită și de-a pururea nedespărțită!”

Notă: Per aspera ad astra sau ad astra per aspera este o expresie în latină care apare în versul 437 al tragediei „Hercule furios” de Seneca, și care poate fi literalmente tradusă ca „pe căi anevoioase (se ajunge) la stele” sau „pe căi aspre către stele”.

Cu alte cuvinte: calea spre reușită este presărată cu greutăți și numai prin strădanii anevoioase (per aspera) se poate ajunge la izbândă, la lumină (ad astra) susțin sursele documentate.