Germania deschide piaţa muncii, pentru muncitorii sezonieri
Germania va liberaliza piaţa muncii pentru muncitorii sezonieri, începând cu 1 ianuarie 2011, a declarat anunţat Emil Boc la finalul întrevederii de la Palatul Victoria cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
"Salutăm decizia Germaniei de a liberaliza piaţa muncii pentru lucrătorii sezonieri, de la 1 ianuarie 2011", a spus Boc, la Palatul Victoria.
"Am discutat şi despre faptul că statul român face toate eforturile ca să îşi onoreze obligaţiile financiare pe care le are faţă de firme, inclusiv faţă de firmele germane, astfel încât datoriile pe care statul le are faţă de aceste firme să nu constituie un element de blocaj în economie", a adăugat Boc.
Întrebată la rândul său de jurnalişti dacă a discutat cu premierul Boc despre datoriile în valoare de 143 milioane euro faţă de firmele germane şi dacă a primit un răspuns pozitiv, Angela Merkel a răspuns afirmativ.
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News