Data publicării:
Zoso ba, Gheboasă da! Mircea Badea, replică pentru șeful CNCD. Csaba Asztalos: Avem și noi o limită...
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării, Csaba Asztalos, a zis că avem deja un precedent în justiţia românească în care un cântăreț a fost condamnat penal pentru versurile sale, lucru care se poate întâmpla şi cu Gheboasă.
În acest context, la Antena 3 CNN, Mircea Badea a avut o întrebare interesantă pentru Csaba Asztalos. Zoso (Vali Petcu) este un blogger care i-a luat un interviu lui Traian Băsescu, în 2009, în campania electorală. Deci nu este un necunoscut. Bun... Până aici nimic anormal. Prin 2013 însă, acest „necunoscut”, care în 2009 îi lua interviuri lui Traian Băsescu, a spus că „țăranii ar trebui înecați ca șobolanii”. La acel moment, Mircea Badea i-a făcut personal o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar răspunsul a fost: nu putem să dăm de el. Au solicitat și sprijinul Ministerului de Interne, dar nu a fost nimeni capabil să-l găsească pentru a fi citat să se prezinte la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Acum, Mircea Badea l-a întrebat pe preşedintele Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării, Csaba Asztalos, cum îl va găsi pe Gheboasă, dacă instituția nu a fost capabilă să-l găsească pe Zoso, bloggerul care îi lua interviuri lui Traian Băsescu.
„Eu când i-am făcut plângere unui cetățean blogger, cu domeniu .ro, care a scris că țăranii români trebuie înecați ca șobolanii, iar eu, în calitatea mea de țăran, pentru că mă cheamă Badea, i-am făcut sesizare la CNCD, CNCD mi-a spus că nu l-a găsit. Pe domnul Gheboasă l-ați găsit?”, a întrebat Mircea Badea.
„Probabil că în sesizarea Jandarmeriei ni se indică și datele de identificare ale domnului respectiv. În fiecare dosar facem toate demersurile pentru a identifica părțile, iar în măsura în care nu putem, bineînțeles că avem o limită”, a fost răspunsul lui Csaba Asztalos.
Nici oamenii care au mers la mitingul Antena 3 nu au scăpat de Zoso. „Sunt cei care nu se spală, nu pentru că nu au 70 bani pentru un săpun, ci pentru că nu au cultura bunului simț și a igienei. Știu cum funcționează lumea, justiția, economia și tabletele, dar nu se pot spăla", scria Vali Petcu pe zoso.ro, în urmă cu mai mulți ani.
Nici Andreea Sava n-a scăpat de Zoso. Vedeți aici episodul - https://www.dcnews.ro/blogger-atac-la-adresa-andreei-sava-reac-ia-jurnalistei-antena-3_469565.html
Și nici eu n-am scăpat. A scris pe pe zoso.ro că sunt „plătită de un condamnat penal”, deși toată viața, de vreo zece ani, am avut carte de muncă doar la DC News. Dar asta este. CNCD și CNA au probleme cu Gheboasă, nu se ocupă de fake news-uri și discriminări „reale”.
VEZI ȘI: Cu un așa salariu la CNA, de drag analizezi textele lui Gheboasă, Nane, Killa Fonic, Satra Benz, Albert NBN, Amuly, Azteca și Ian. Dar există o întrebare - https://www.dcnews.ro/cu-un-asa-salariu-la-cna-de-drag-analizezi-textele-lui-gheboasa-nane-killa-fonic-satra-benz-albert-nbn-amuly-azteca-si-ian-dar-exista-o-intrebare_925853.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News